Contractul a fost semnat cu compania spaniolă Empresarios Agrupados Internacional, fost subcontractor al ex-antreprenorului general tot iberic al proiectului de la Iernut, Duro Felguera.
Valoarea înțelegerii este de 1.156.800 euro plus TVA, conform datelor analizate de Profit.ro.
Contractul a fost atribuit prin negociere directă, din motive tehnice.
″Motivele tehnice sunt generate de cerințe specifice privind interoperabilitatea, care trebuie îndeplinite pentru a asigura punerea în funcțiune a obiectivului de investiție, finalizarea proiectului tehnic aferent centralei CCGT Iernut fiind dependent din punct de vedere tehnic de proiectantul inițial.
Romgaz trebuie să ia toate măsurile care se impun pentru asigurarea continuității și finalizării proiectului în cel mai scurt timp, inclusiv achiziționarea cu celeritate a serviciilor de proiectare (rest de executat), deoarece acestea se circumscriu obiectivului legitim de protejare a unui proiect de interes public major, fiind justificate din perspectiva necesității imediate, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare privind achizițiile sectoriale (...).
(...) ca urmare, s-a demarat procedura de negociere cu Empresarios Agrupados Internacional, subcontractant al Duro Felguera care a proiectat toate diagramale P&I, diagramele de control, manualele de operare și întreținere, schemele monofilare și schemele de control, creând astfel cadrul necesar pentru finalizarea proiectului și integrarea acestuia în exploatare, fără modificarea soluțiilor tehnice adoptate anterior, cu respectarea documentațiilor existente.
Având în vedere că doar proiectantul inițial deține expertiza specifică asupra "creierului" centralei (DCS) și că o schimbare a acestuia ar forța entitatea contractantă să achiziționeze servicii care ar prezenta o incompatibilitate tehnică vădită, procedura de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială este singura care asigură continuitatea siguranței în exploatare și protecția garanțiilor de performanță″, a explicat Romgaz.
Empresarios Agrupados Internacional, companie de inginerie și consultanță tehnică cu sediul central la Madrid, a fost înființată în 1971, pentru a sprijini dezvoltarea programului național nuclear civil al Spaniei. În timp, și-a lărgit activitatea în toate subsectoarele industriei energetice, precum și în alte domenii de infrastructură complexă mare, extinzându-se totodată și în alte țări.
În prezent, pe lângă alte proiecte, Empresarios Agrupados Internacional, care are peste 1.400 de angajați, este implicată în cel al pregătirii dezafectării centralei nucleare spaniole Almaraz, alături de americanii de la Westinghouse. Guvernul spaniol a decis recent prelungirea funcționării centralei până în iunie 2030, planul inițial prevăzând închiderea celor 2 reactoare ale acesteia în noiembrie 2027, respectiv octombrie 2028.
Noua centrală de la Iernut va intra în probe la iarnă și va trebui să funcționeze la capacitate în primul trimestru al anului viitor, a declarat premierul demis și interimar Ilie Bolojan, totodată șef interimar al Ministerului Energiei, care controlează Romgaz.
El a făcut declarația după o vizită în județul Mureș, care a inclus și șantierul de la Iernut.
″De 10 ani de zile se lucrează acolo și sunt două contracte care au fost reziliate. Din discuția cu echipele care conduc această centrală în plan local, suntem în situația în care cea mai mare parte a contractelor, peste 30 de contracte, au fost încheiate cu subcontractorii care au lucrat la acest proiect și care a fost preluat de către Romgaz în administrare directă, după ce a fost realizat într-o proporție de 90%. Deci, foarte important, au trebuit identificați toți subcontractorii firmei spaniole care, așa cum știți, a intrat în faliment (de fapt în concordat preventiv – n.r.) și n-a mai putut continua contractul.
S-au reluat toate contractele cu ei, o parte dintre ei sunt deja în șantier și, începând de la jumătatea lunii septembrie, practic toate contractele care sunt necesare pentru a reporni lucrările în forță vor fi operaționale. Asta înseamnă că se va lucra până la sfârșitul acestui an, termen pe care echipa de aici și l-a asumat în așa fel încât, de la sfârșitul anului, practic, centrala să fie în fază de operare. Asta înseamnă că vor intra în probe începând din iarnă și, din nou, în primul trimestru al anului viitor, centrala va trebui să funcționeze la capacitate, acoperind un deficit de energie în bandă de care România avea nevoie″, a spus Bolojan.
După cum a relatat Profit.ro, Romgaz a început de ceva timp să atribuie și semneze contracte pentru finalizarea mult-întârziatei noi centrale pe gaze de 430 MW de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata încă din 2020 și pentru care ultimul deadline de pornire este 31 decembrie 2026.
Asta după ce Guvernul i-a permis să preia ca antreprenor general lucrările de finalizare și punere în funcțiune și să semneze fără licitații noi înțelegeri cu firmele care au lucrat și înainte pe șantierul de la Iernut, ca subcontractori ai fostului constructor spaniol Duro Felguera.
″În primul semestru al anului 2026, au fost întocmite documentațiile de atribuire pentru o serie de servicii de proiectare a lucrărilor rămase de executat, precum și mentenanță și conservare a echipamentelor livrate deja pentru noua centrală. În prezent se află în derulare proceduri de achiziție publică, respectiv sunt în stadiu avansat de întocmire restul de caiete de sarcini care urmează să intre în procesul de achiziție publică.
Au fost încheiate 8 contracte pentru: - diverse servicii de asistență tehnică și PIF; - servicii de proiectare de inginerie de detaliu pentru finalizarea lucrărilor aferente specialitaților Electric și Automatizare; - servicii de proiectare termomecanică; - servicii de proiectare lucrări de construcții; - servicii de coordonare în materie de SSM aferente șantier Centrala Noua CCGT Iernut; - servicii de închiriere și întreținere toalete ecologice și lavoare mobile; - servicii de asistență medicală și intevenție primară de prim ajutor″, se menționează în raportul Romgaz pe S1 2026.


















