Rețeaua de social media Facebook are termen până la sfârșitul anului să îndeplinească reglementările UE privind protecția consumatorilor sau se va confrunta cu sancțiuni, a anunțat, joi, comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourova, transmite Reuters.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
"Răbdarea mea a ajuns la limită. Deși Facebook m-a asigurat că va adapta în cele din urmă condițiile de utilizare care induc în eroare până în decembrie, această situație continuă de prea mult timp. Acum este momentul pentru adoptarea unor decizii și nu pentru promisiuni. Dacă modificările nu sunt implementate complet până la sfârșitul anului, voi solicita autorității de protecție a consumatorilor să acționeze rapid și să sancționeze compania", a avertizat Vera Jourova, potrivit Agerpres.