Contribuabilii brazilieni vor achita din propriile buzunare peste 11,6 miliarde de dolari pentru privilegiul de a organiza Jocurile Olimpice de la Rio, o sumă cu un miliard de dolari mai mare decât costul total al precedentelor jocuri olimpice de vară, cele de la Londra din 2012.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Chiar dacă bugetul estimat inițial de organizatorii londonezi s-a dublat, organizarea JO 2012 a costat oficial în total doar 10,4 miliarde de dolari, din care numai 4,4 miliarde de dolari au provenit din taxele și impozitele achitate de contribuabilii britanici.
În cazul JO 2016 de la Rio, numai contribuția contribuabililor brazilieni a fost de 11,6 miliarde de dolari, costul total urmând a-l concura probabil pe cel al Olimpiadei de iarnă de la Soci (Rusia), 51 de miliarde de dolari, record absolut în domeniu.
Rio a declarat stare de calamitate financiară
Nu este de mirare că, în urmă cu aproximativ o lună, administrația locală a statului Rio a declarat “stare de calamitate financiară”. Chiar dacă nu toate costurile sunt suportate de statul Rio de Janeiro, fiind împărțite cu guvernul Braziliei și cu primăria din Rio, costurile cu securitate cade în exclusivitate pe umerii guvernării locale. Așa se face că guvernul brazilian a decis să aloce suplimentar 850 de milioane de dolari statului Rio pentru acoperirea costurilor suplimentare cu infrastructura și securitatea pe timpul Jocurilor Olimpice.
Situația este cu atât mai gravă cu cât, dacă pe partea de cheltuieli execuția bugetară a statului se umflă, pe partea de venituri se înrăutățește semnificativ.
Potrivit Forbes, veniturile publice din Rio de Janeiro s-au micșorat cu 5,6 miliarde de dolari în acest an, în principal ca urmare a reducerii prețului petrolului care a diminuat încasările din redevențe de la 3,5 miliarde dolari în 2014 la 1 miliard de dolari în 2016.
Infrastructură pe bani publici: scumpă și neutilizabilă
Delegațiile țărilor participante s-au plâns deja de starea infrastructurii din Satul Olimpic. Echipa olimpică a Australiei a refuzat să stea în satul olimpic, din cauza numeroaselor probleme, Kitti Chiller, șeful delegației, apreciind că nu se poate locui în acesta. Și alte delegații au avut probleme: o inundație s-a produs la parterul clădirii Braziliei, Mexicul a acuzat probleme la instalațiile sanitare, iar Italia și-a angajat o echipă de muncitori pentru ultimele finisaje.
Din cele cinci etaje ale clădirii Argentinei, "două nu pot fi locuite", a declarat Gerardo Werthein, președintele Comitetului Olimpic Argentinian, care a precizat că o parte a delegației va sta în afara satului olimpic.
CITEȘTE ȘI Confesiunile unui director de hotel all inclusive Problemele din satul olimpic de la Rio de Janeiro vor fi rezolvate, iar acesta va fi impecabil, a asigurat însă Mario Andrada, directorul de comunicare al Comitetului de Organizare. "Avem 630 de persoane care muncesc pentru a rezolva problemele din sat. Acesta va fi impecabil", declara în urmă cu câteva zile Mario Andrada.
Politicienii brazilieni apelează la Pokemon Go
Cu toate acestea, politicienii brazilieni, ca și cei ruși, britanici etc, la vremea lor, sunt optimiști. Primarul din Rio, Eduardo Paes, a solicitat celor de la Nintendo să amâne lansarea Pokemon Go în Brazilia pentru 5 august, data începerii Jocurilor Olimpice.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Paes a dat liber vânătorii de pokemoni în parcul olimpic, și așa mai mult nelocuit, decât locuit de delegațiile statelor participante: “Hello, Nintendo! 23 days to go to the Olympics Rio 2016. The whole world is coming here. Come too!#Cidadeolímpica #rio2016#pokemongonobrasil”
Important este să participi, nu să câștigi… bani
Istoric, Jocurile Olimpice au reprezentat în general, din punct de vedere economic, o mare problemă pentru statele organizatoare. Bani publici au fost irosiți pe stadioane, bazine de înot, piste și alte facilități care apoi au fost lăsate în paragină. Motivul pentru care statele-gazdă, în special bugetul acestora, au de suferit este unul simplu: jocurile olimpice necesită arene de o calitate și capacitate mult superioare numărului de atleți și de spectatori care participă la competițiile interne.
Montreal 1976: pierderi de 700 de dolari pe cap de locuitor
Pierderile implicate de Jocurile Olimpice au fost considerabile de-a lungul timpului. De exemplu, cele din Montreal, din 1976, au păgubit populația orașului cu nu mai puțin de 700 de dolari pe cap de locuitor. Suma totală irosită în 1976 a fost de 2 miliarde de dolari. Drept urmare, a fost introdusă o taxă specială pe comercializarea tutunului pentru a compensa pierderile. Logic de altfel, după cum observă ironic economistul american David Henderson, pentru că numai fumătorii sunt mari fani ai sporturilor olimpice. Dacă nu chiar și participanți la acestea.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIG, cea mai mare societate de asigurări din România, preia AXA, firma locală a celui mai mare asigurător din lume Moștenirea Munchen 1972: un bazin olimpic și un velodrom
Un exemplu similar este cel al Olimpiadei din 1972, organizată la Munchen. Dintre facilitățile nou construite cu acel prilej au fost folosite doar un bazin olimpic și un velodrom, realizate - întâmplător sau nu - din resurse private. Restul a rămas în paragină, din cauza costurilor ridicate de întreținere și a inutilității în ceea ce privește competițiile interne.
Costuri de oportunitate ignorate: arene în paragină
În principal, marea problemă a organizării unui astfel de eveniment constă în subiectivismul cu care este analizat inițial impactul economic al organizării unor astfel de competiții. În rapoartele inițiale, costurile sunt minimizate, iar beneficiile sunt supraevaluate. Este adevărat că, pe perioada JO, exporturile au tendința de a se majora în medie cu 30% în anul organizării competiției sportive, însă la fel de adevărat este că organizatorii au tendința de a ignora costurile de oportunitate. Ce se putea realiza cu zecile de miliarde de dolari care au fost “investite” în arene și infrastructuri care după aceea intră în paragină și mai implică și costuri suplimentare de întreținere pe toată durata de viață?!
Los Angeles 1984: marea excepție
Însă există și excepții. Cel mai bun exemplu: Jocurile Olimpice din 1984, organizate la Los Angeles, care s-au dovedit chiar profitabile. Peter Ueberroth, președintele și managerul general al Comitetului Organizatoric al acestora, a decis să conducă operațiunile cu mână de fier. Potrivit unui articol publicat în 2004 în “Financial History” (Rings of Power: Peter Ueberroth and the Los Angeles Olympic Games), “Ueberroth, împreună cu majoritatea cetățenilor Los Angeles-ului, a votat împotriva finanțării publice a JO, modificând legislația statului american astfel încât contribuabilii californieni să nu devină responsabili pentru eventualul deficit pe care acestea l-ar fi putut produce bugetului local”.
Astfel, Ueberroth a identificat o serie importantă de sponsori și a optat pentru utilizarea și eventual modernizarea vechilor facilități existente (Los Angeles a mai organizat JO în 1932, la care au participat, ce-i drept, doar 47 de state, nu 140 ca în 1984). Au fost construite noi baze doar atunci când era absolut necesar și nu au fost identificate soluții alternative. Rezultatul: un profit de 215 milioane de dolari, donat în scopuri caritabile, după terminarea JO.
