New York Knicks a dat în judecată Toronto Raptors pentru că a furat rapoarte de scouting și secrete comerciale

New York Knicks a dat în judecată Toronto Raptors pentru că a furat rapoarte de scouting și secrete comerciale
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 aug 2023

New York Knicks, din NBA, a dat în judecată Toronto Raptors, acuzând noul staf de la Raptors că a angajat o "cârtiță" care i-a dat echipei rapoartele de scouting și alte materiale confidențiale, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Cei de la Knicks l-au acuzat pe fostul lor asistent video, de analiză și de dezvoltare a jucătorilor, Ikechukwu Azotam, care a părăsit echipa săptămâna trecută, că a furat mii de fișiere și le-a transmis celor de la Raptors, scrie News.ro.

VIDEO Fostul fotbalist Bănel Nicoliță intră în business, cu o firmă denumită în mod inedit CITEȘTE ȘI VIDEO Fostul fotbalist Bănel Nicoliță intră în business, cu o firmă denumită în mod inedit

"Având în vedere încălcarea clară a contractului de muncă, a legislației penale și civile, nu ne-a rămas altă opțiune decât să luăm această măsură", a declarat un purtător de cuvânt al companiei-mamă a celor de la Knicks, MSG Sports.

Raptors l-a angajat pe Darko Rajakovic, anterior antrenor secund la Memphis Grizzlies din NBA, ca antrenor principal în luna iunie.

"Fiind pentru prima dată antrenor principal în NBA, era de așteptat ca inculpatul Rajakovic să aducă propria sa structură organizațională și metodă de antrenorat", se arată în procesul intentat de Knicks, care îi numește ca inculpați pe Rajakovic, Azotam și mai mulți angajați neidentificați de la Raptors.

"Aparent, având în vedere calea sa netradițională către postul de antrenor principal, inculpatul Rajakovic nu avea propria sa metodă, așa că a ales să exploateze metodele lui Knicks", se arată în document.

Subway ar putea fi vândut pentru aproximativ 9,6 miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Subway ar putea fi vândut pentru aproximativ 9,6 miliarde de dolari

Knicks l-a angajat pentru prima dată pe Azotam în calitate de coordonator video în 2020. Procesul a arătat că Azotam a fost recrutat de Raptors începând cu luna iunie și le-a spus celor de la Knicks că a primit o ofertă de job de la ei la sfârșitul lunii iulie.

Azotam a început să trimită informații confidențiale celor de la Raptors în aceeași perioadă, inclusiv detalii despre structura organizatorică a celor de la Knicks, rapoarte despre jocurile și tendințele adversarilor și filme de joc editate de echipa sa de scouting.

Knicks a solicitat o sumă nespecificată de despăgubiri și a cerut instanței să blocheze definitiv Raptors și Azotam de la utilizarea abuzivă a secretelor comerciale.

viewscnt
Afla mai multe despre
new york knicks
toronto raptors