Turul României la ciclism, anulat pentru acest an

Turul României la ciclism, anulat pentru acest an
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 sep 2023

Consiliul de Administratie al Federației Române de Ciclism a decis reprogramarea Turului României pentru 2024.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Din dorința de a duce mai departe tradiția Turului României și de a îi asigura o continuitate firească, am amânat această decizie până în ultimul moment posibil, timp în care au fost întreprinse numeroase eforturi de rezolvare a situației. Cu toate acestea, perioada scurtă rămasă până la noua dată de începere a evenimentului ne pune în imposibilitatea de a continua demersurile de organizare și contractare a furnizorilor necesari în timp util. Dorim să transmitem mulțumiri partenerului principal, Auchan România, și tuturor sponsorilor pentru susținerea asigurată și în acest an pentru realizarea Turului României, aferentă părții private de finanțare. De asemenea, adresăm mulțumiri Agenției Naționale pentru Sport pentru deschiderea manifestată și pentru eforturile instituționale făcute în sprijinul nostru. Avem convingerea că toate părțile implicate au fost animate de bune intenții și că ne vom reuni în cel mai scurt timp pentru a organiza Turul României 2024 la cele mai înalte standarde”, a precizat Federația Română de Ciclism.

O stațiune de schi din Franța se închide definitiv pentru că nu mai este suficientă zăpadă CITEȘTE ȘI O stațiune de schi din Franța se închide definitiv pentru că nu mai este suficientă zăpadă

Turul României urma să aibă loc în perioada 18-20 octombrie, scrie News.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
federația română de ciclism
turul româniei