Un grup de investitori chinezi va prelua săptămâna viitoare AC Milan, evaluat la peste 800 milioane $

Un grup de investitori chinezi va prelua săptămâna viitoare AC Milan, evaluat la peste 800 milioane $
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 iul 2016

Vânzarea clubului de fotbal AC Milan unui grup de investitori chinezi este aproape de final, a anunțat vineri publicația chineză China Daily, transmite DPA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Clubul din Seria A, deținut de omul de afaceri Silvio Berlusconi, este evaluat la 700 - 750 milioane de euro (775 - 831 milioane de dolari), sumă ce include datoriile de 200 milioane de euro.

La începutul lunii mai, Fininvest, compania holding a familiei Berlusconi, care deține AC Milan, a demarat discuțiile exclusive cu un consorțiu chinez, în vederea injectării de noi fonduri în clubul de fotbal. Cândva unul dintre principalele cluburi din fotbalul mondial, AC Milan nu a mai reușit să câștige niciun trofeu important în ultimii cinci ani și, în prezent, înregistrează pierderi.

Vineri, China Daily a anunțat că săptămâna viitoare se va semna un acord în urma căruia consorțiul chinez va prelua inițial 80% din AC Milan, restul de 20% urmând să fie achiziționat în următorii 2 - 3 ani.

Berlusconi ar urma să fie numit consultant neoficial al noului proprietar și va fi președintele de onoare al AC Milan.

Ziarul Ring renunță la print și rămâne doar în online CITEȘTE ȘI Ziarul Ring renunță la print și rămâne doar în online

Luna trecută, grupul chinez de distribuție Suning Commerce Group a preluat un pachet de aproape 70% din acțiunile clubului de fotbal italian FC Internazionale Milano (Inter Milano) cu suma de 270 de milioane de euro, cea mai mare achiziție a unei echipe europene de fotbal derulată până acum de o firmă chineză. Suning, cu active în sectorul imobiliar, financiar și de agrement, deține și echipa de fotbal Jiangsu Suning, antrenată până de curând de românul Dan Petrescu.

În ultimii ani, China a început să investească masiv în academii de fotbal, drepturi de televizare și transferuri de jucători străini. Luna trecută, antreprenorul chinez Xia Jiantong a cumpărat clubul de fotbal Aston Villa, devenind primul chinez care va deține în totalitate o echipă engleză de fotbal.

Anterior, în luna decembrie a anului trecut, un consorțiu de investitori chinezi a plătit 375 milioane de euro (400 milioane de dolari) pentru preluarea unui pachet de 13% din acțiunile unui grup care deține mai multe cluburi de fotbal printre care și Manchester City.

De asemenea, la începutul lui 2015, un alt miliardar chinez, Wang Jianlin, proprietarul conglomeratului de companii Wanda, considerat unul dintre cei mai bogați oameni din China, a cumpărat 20% din acțiunile clubului de fotbal spaniol Atletico Madrid, pentru care a plătit 45 de milioane de euro. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
ac milan
china