Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) atrage atenția călătorilor asupra riscurilor asociate achiziționării de pachete turistice de la entități neautorizate.
Vremea severă a perturbat călătoriile aeriene în SUA, chiar cu ocazia sărbătorilor de iarnă, prin tornade în sud-est, ninsori abundente și vânt puternic pe coasta de vest, întârziind sau anulând mii de zboruri în întreaga țară, informează Reuters.
O persoană fără bilet de îmbarcare a reușit să treacă prin toate punctele de control ale Aeroportului Internațional Seattle-Tacoma și s-a urcat în cursa companiei Delta către Honolulu, arată CNN.
Amenzile aplicate șoferilor auto pentru contravenții vor crește din nou, din 2025, corelat cu salariul minim pe economie.
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză de inflație, conflictele militate din Ucraina și Orientul Mijlociu, tensiunile politice din Germania și Franța și incertitudinile economice din China, relatează Reuters.
Vânzările de automobile electrice au fost date peste cap în acest an de schimbările drastice de subvenții în unele dintre cele mai importante piețe. Germania și Franța sunt cele mai bune exemple, dar și România a pus frână acestui segment, prin înjumătățirea tichetului Rabla Plus. Unele dintre cele mai accesibile modele din piață, Renault 5 și Citroen e-C3, au reușit să miște din loc vânzările, dar nu au detronat modelele legendare, relevă analiza Profit.ro.
Schimbare pentru producția de energie regenerabilă. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Miliardarul Elon Musk și-a reînnoit apelul ca germanii să voteze partidul Alternativa pentru Germania (AfD) în alegerile din februarie, declanșând o controversă la Berlin, relatează DPA.
Primarul general al capitalei, Nicușor Dan, anunță că pasajele subterane de la Obor și Lujerului, dar și podul de la Băneasa, de pe drumul național 1 București-Ploiești, vor intra in reparații în 2025.
Ultima formă a ordonanței de urgență ”trenuleț”, cu măsuri fiscal-bugetare în vederea reducerii cheltuieilor cu 1% din PIB, prevede plafonarea anul viitor a alocațiilor de stat pentru copii la nivelul aflat în plată în luna noiembrie 2024.