Compania Energy Holding, acuzată de delapidare și evaziune fiscală

Compania Energy Holding a fost pusă sub urmărire penală, ca persoană juridică, pentru evaziune fiscală și delapidare, au precizat surse judiciare pentru Agerpres.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Compania Energy Holding, acuzată de delapidare și evaziune fiscală

Compania Energy Holding a fost pusă sub urmărire penală, ca persoană juridică, pentru evaziune fiscală și delapidare, au precizat surse judiciare pentru Agerpres.

Potrivit surselor citate, compania este acuzată că ar fi achiziționat terenuri supraevaluate de la o persoană fizică și de la afaceristul Said Baaklini, prejudiciul fiind de peste șase milioane de euro. Dosarul ar fi fost disjuns, spun aceleași surse, dintr-un alt dosar al omului de afaceri instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, cazul fiind cercetat în acest moment de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (PCAB).

Din cercetările efectuate până acum de PCAB, a rezultat faptul că, în cursul anului 2009, între două societăți comerciale au fost încheiate contracte de consultanță și vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri la prețuri mult supraevaluate, astfel încât bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproximativ 500.000 de euro, reprezentând neplata impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0963 +0.0047+0.09 %
1 USD4.3898 +0.0246+0.56 %
1 GBP5.8842 +0.0180+0.31 %
1 CHF5.4805 +0.0101+0.18 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite