Ministerul Finanțelor a emis datorie de 1,42 de miliarde de lei la primele două licitații din septembrie, peste nivelul de prospect și la costuri în scădere, și a acoperit deja aproape o treime din sumele pe care urmărește să le atragă luna aceasta.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Obligațiunile de stat scadente în iulie 2025 (59 de luni) au atras oferte de 1,45 de miliarde de lei la un prospect de 800 de milioane de lei, iar suma finală împrumutată a fost de 1,03 miliarde de lei. Randamentul mediu de 3,29% este în scădere considerabilă față de cel de 3,73% din urmă cu două săptămâni.
CITEȘTE ȘI Franța alocă 100 de miliarde de euro pentru a-și relansa economiaCertificatele de trezorerie scadente în 12 luni au atras oferte de aproape 900 de milioane de lei la un prospect de 400 de milioane de lei, din care au fost adjudecate titluri de 400 de milioane de lei la un randament mediu de 2,6%, în scădere de la 3,05% la o licitație similară ținută în iulie.
Randamentele au coborât la noi minime de după declanșarea crizei COVID 19, după ce începând cu jumătatea lunii august crescuseră pe fondul perspectivei demiterii Cabinetului Orban prin moțiune de cenzură. Dobânzile pe termen lung au început să scadă însă când informațiile, confirmate în cele din urmă, au indicat o respingere a moțiunii.
Ministerul Finanțelor Publice vrea să atragă din piața locală 4,54 miliarde lei în septembrie, după ce în august a împrumutat circa 5 miliarde de lei. Analiștii cred însă că necesarul de noi împrumuturi este de 10 miliarde de lei pe lună până la finele anului pentru ca Finanțele să nu intre în bufferul de valută, în condițiile în care deficitul bugetar merge spre 9-10% din produsul intern brut în acest an.