Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), a avertizat că fragmentarea economiei mondiale în contextul tensiunilor geopolitice reprezintă o provocare pentru băncile centrale.
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.
“Asistăm la o fragmentare a economiei globale în blocuri concurente, fiecare bloc încercând să atragă cât mai mult din restul lumii mai aproape de interesele sale strategice și de valorile sale comune. Iar această fragmentare ar putea foarte bine să se coaguleze în jurul a două blocuri conduse de cele mai mari două economii din lume”, a spus Lagarde într-un discurs susținut la Consiliul pentru Relații Externe din New York.
Mai jos, textul integral al discursului președintelui BCE:
“Economia globală a trecut printr-o perioadă de schimbări transformatoare. În urma pandemiei, a războiului nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, a utilizării energiei ca armă, a accelerării bruște a inflației, precum și a rivalității crescânde dintre Statele Unite și China, plăcile tectonice ale geopoliticii se deplasează mai rapid.
Asistăm la o fragmentare a economiei globale în blocuri concurente, fiecare bloc încercând să atragă cât mai mult din restul lumii mai aproape de interesele sale strategice și de valorile sale comune. Iar această fragmentare ar putea foarte bine să se coaguleze în jurul a două blocuri conduse de cele mai mari două economii din lume.
Toate acestea ar putea avea implicații profunde în multe domenii de elaborare a politicilor. Iar astăzi, în comentariile mele, aș dori să explorez care ar putea fi implicațiile pentru băncile centrale.
Pe scurt, am putea asista la două efecte profunde asupra mediului de politică pentru băncile centrale: în primul rând, am putea asista la o mai mare instabilitate, pe măsură ce elasticitatea ofertei globale se diminuează; și, în al doilea rând, am putea asista la o multipolaritate mai extinsă, pe măsură ce tensiunile geopolitice continuă să crească.
O economie mondială în schimbare
În perioada de după Războiul Rece, lumea a beneficiat de un mediu geopolitic remarcabil de favorabil. Sub conducerea hegemonică a Statelor Unite, instituțiile internaționale bazate pe reguli au înflorit, iar comerțul mondial s-a extins. Acest lucru a dus la o aprofundare a lanțurilor valorice globale și, odată cu aderarea Chinei la economia mondială, la o creștere masivă a ofertei globale de forță de muncă.
Ca urmare, oferta globală a devenit mai elastică la modificările cererii interne, ceea ce a condus la o perioadă lungă de inflație relativ scăzută și stabilă. Acest lucru, la rândul său, a stat la baza unui cadru de politici în care băncile centrale independente se puteau concentra pe stabilizarea inflației prin orientarea cererii, fără a fi nevoite să acorde o atenție prea mare perturbărilor din partea ofertei.
Însă această perioadă de stabilitate relativă ar putea face loc acum unei perioade de instabilitate de durată, care va duce la o creștere mai mică [a economiei], la costuri mai mari și la parteneriate comerciale mai nesigure. În loc de o ofertă globală mai elastică, ne-am putea confrunta cu riscul unor șocuri repetate la nivelul ofertei. Evenimentele recente au scos la iveală măsura în care aprovizionarea critică depinde de condiții globale stabile.
Acest lucru a fost cel mai vizibil în criza energetică europeană, dar se extinde și la alte surse de aprovizionare critice. În prezent, Statele Unite sunt complet dependente de importuri pentru cel puțin 14 minerale critice. Iar Europa depinde de China pentru 98% din aprovizionarea cu pământuri rare. Întreruperea aprovizionării pe aceste fronturi ar putea afecta sectoare critice ale economiei, cum ar fi industria automobilelor și tranziția acesteia către producția de vehicule electrice.
Ca răspuns, guvernele legiferează pentru a spori securitatea aprovizionării, în special prin Legea privind reducerea inflației în Statele Unite și prin programul de autonomie strategică în Europa. Dar acest lucru ar putea, la rândul său, să accelereze fragmentarea, pe măsură ce firmele se adaptează și ele în anticipare. Într-adevăr, în urma invaziei rusești din Ucraina, ponderea firmelor globale care intenționează să își regionalizeze lanțul de aprovizionare aproape s-a dublat - la aproximativ 45% - față de anul precedent.
Această "nouă hartă globală" - așa cum am numit aceste schimbări cu altă ocazie - este probabil să aibă implicații de prim ordin pentru băncile centrale.
Un studiu recent, bazat pe date începând cu anul 1900, constată că riscurile geopolitice au dus la o inflație ridicată, la o activitate economică mai scăzută și la o scădere a comerțului internațional. Iar analiza BCE sugerează că se pot aștepta rezultate similare pentru viitor. În cazul în care lanțurile valorice globale se fragmentează de-a lungul liniilor geopolitice, creșterea nivelului global al prețurilor de consum ar putea varia între aproximativ 5% pe termen scurt și aproximativ 1% pe termen lung.
Aceste schimbări sugerează, de asemenea, că are loc o a doua transformare în peisajul băncilor centrale: am putea asista la o lume cu și mai mulți poli.
În timpul Pax Americana de după 1945, dolarul american s-a impus ferm ca monedă de rezervă și de tranzacționare la nivel mondial, iar mai recent, euro a ajuns pe locul al doilea. Acest lucru a avut o serie de implicații - în cea mai mare parte benefice - pentru băncile centrale. De exemplu, capacitatea băncilor centrale de a acționa în calitate de "dirijor al orchestrei internaționale", după cum a remarcat Keynes, sau chiar posibilitatea firmelor de a factura în moneda națională, ceea ce a făcut ca prețurile de import să fie mai stabile.
În paralel, infrastructurile de plăți occidentale și-au asumat un rol din ce în ce mai global. De exemplu, în deceniul de după căderea Zidului Berlinului, numărul țărilor care utilizează rețeaua de mesagerie de plăți SWIFT a crescut de peste două ori. Iar până în 2020, peste 90% din transferurile transfrontaliere erau semnalizate prin intermediul SWIFT.
Dar noile modele comerciale pot avea ramificații în ceea ce privește plățile și rezervele valutare internaționale.
În ultimele decenii, China și-a mărit deja de peste 130 de ori schimburile comerciale bilaterale de bunuri cu piețele emergente și cu economiile în curs de dezvoltare, țara devenind, de asemenea, principalul exportator mondial. Iar cercetările recente indică faptul că există o corelație semnificativă între schimburile comerciale ale unei țări cu China și rezervele de renminbi deținute de aceasta. Noile modele comerciale pot duce, de asemenea, la noi alianțe. Un studiu arată că alianțele pot crește ponderea unei monede în rezervele de monedă ale partenerului cu aproximativ 30 de puncte procentuale.
Toate acestea ar putea crea o oportunitate pentru anumite țări care doresc să își reducă dependența de sistemele de plată și de cadrele valutare occidentale - fie din motive de preferințe politice, fie din cauza dependențelor financiare sau a utilizării sancțiunilor financiare în ultimul deceniu.
Dovezile anecdotice, inclusiv declarațiile oficiale, sugerează că unele țări intenționează să crească rata de utilizare a valutelor alternative la principalele monede tradiționale pentru facturarea comerțului internațional, cum ar fi renminbiul chinezesc sau rupia indiană. De asemenea, asistăm la o creștere a acumulării de aur ca activ de rezervă alternativ, creștere posibil determinată de țările care au legături geopolitice mai strânse cu China și Rusia.
Există, de asemenea, încercări de a crea alternative la SWIFT. Din 2014, Rusia a dezvoltat un astfel de sistem pentru uz intern și transfrontalier, iar anul trecut a fost folosit de peste 50 de bănci dintr-o duzină de țări. Iar din 2015, China și-a creat propriul sistem pentru a compensa plățile în renminbi.
Aceste evoluții nu indică o pierdere iminentă a poziției dominante a dolarului american sau a monedei euro. Până în prezent, datele nu arată schimbări substanțiale în ceea ce privește utilizarea monedelor internaționale. Dar ele sugerează că statutul de monedă internațională nu ar mai trebui să fie considerat ca fiind de la sine înțeles.
Cadre de politică pentru o lume în curs de fragmentare
Cum ar trebui să răspundă băncile centrale la aceste provocări gemene?
Avem exemple clare de ceea ce nu trebuie să facem atunci când ne confruntăm cu o creștere bruscă a volatilității. În anii '70, băncile centrale s-au confruntat cu tulburări în mediul geopolitic, în condițiile în care OPEC a devenit mai agresivă, iar prețurile energiei, care fuseseră stabile timp de decenii, au crescut vertiginos. Acestea nu au reușit să ofere o ancoră de stabilitate monetară, iar așteptările inflaționiste s-au dezancorat - o greșeală care nu ar trebui să se mai repete atâta timp cât băncile centrale sunt independente și au mandate clare de stabilitate a prețurilor.
Așadar, dacă se confruntă cu șocuri persistente ale ofertei, băncile centrale independente pot și vor continua să asigure stabilitatea prețurilor. Dar acest lucru poate fi realizat cu un cost mai mic dacă alte politici sunt cooperante și contribuie la refacerea capacității de aprovizionare.
De exemplu, dacă politicile fiscale și structurale se concentrează pe eliminarea constrângerilor de aprovizionare create de noua geopolitică - cum ar fi asigurarea unor lanțuri de aprovizionare rezistente sau diversificarea producției de energie - am putea asista la un cerc virtuos de volatilitate mai mică, inflație mai mică, investiții mai mari și creștere mai mare. Dar dacă, în schimb, politica fiscală se concentrează în principal pe sprijinirea veniturilor pentru a compensa presiunile asupra costurilor (în plus față de răspunsurile temporare și direcționate la șocurile mari și bruște), aceasta va tinde să crească inflația, să crească costurile de împrumut și să reducă investițiile în noi oferte.
În acest sens, în măsura în care geopolitica duce la o fragmentare a economiei mondiale în blocuri concurente, acest lucru necesită o mai mare coeziune politică. Fără a compromite independența, dar recunoscând interdependența dintre politici și modul în care fiecare dintre ele își poate atinge cel mai bine obiectivul, dacă este aliniată în spatele unui scop strategic.
Am putea vedea beneficiile acestui lucru în special în Europa, unde efectul multiplicator al acțiunii comune în domenii precum politica industrială, apărarea și investițiile în tehnologiile ecologice și digitale este mult mai mare decât în cazul în care statele membre acționează singure.
Mai există și un alt beneficiu: realizarea unui cadru politic adecvat nu va determina doar modul în care economiile noastre se vor descurca la nivel intern, ci și modul în care sunt privite la nivel global, într-un context de "concurență sistemică" mai mare. Și, în timp ce instituțiile internaționale create după Bretton Woods rămân instrumentale pentru promovarea unei ordini multilaterale bazate pe reguli, perspectiva multipolarității ridică miza unei astfel de coeziuni politice interne.
Pentru început, un mix de politici economice care să producă o creștere și o inflație mai puțin volatile va fi esențial pentru a continua să atragă investiții internaționale. Deși 50-60% dintre activele pe termen scurt deținute de străini în SUA se află în mâinile unor guverne cu legături puternice cu Statele Unite - ceea ce înseamnă că este puțin probabil ca acestea să fie dezinvestite din motive geopolitice - cel mai important factor care influențează utilizarea monedei internaționale rămâne puterea fundamentelor.
Băncile centrale au, de asemenea, un rol important de jucat aici - chiar în calitate de protagoniste.
De exemplu, modul în care sunt utilizate liniile de swap ar putea influența dinamica principalelor monede internaționale. Atât Rezerva Federală, cât și BCE, în cadrul mandatelor lor respective, au fost proactive în furnizarea de lichidități offshore atunci când s-au produs crize recente. Dar și alții se mișcă, ceea ce este în concordanță cu un rol în creștere al monedelor lor. Am văzut deja cum Banca Populară a Chinei a înființat peste 30 de linii de swap bilaterale cu alte bănci centrale, pentru a compensa lipsa piețelor financiare lichide pentru renminbi.
Modul în care băncile centrale vor naviga în era digitală – de exemplu, în ceea ce privește inovarea sistemelor de plată și emiterea de monede digitale - va fi, de asemenea, esențial pentru determinarea monedelor care vor crește sau vor cădea în cele din urmă. Acesta este un motiv important pentru care BCE analizează în profunzime modul în care euro digital ar putea funcționa cel mai bine dacă ar fi lansat.
Așadar, trebuie să fim pregătiți pentru noua realitate care s-ar putea să ne aștepte. Momentul de a ne gândi la modul în care să răspundem la schimbările geopolitice nu este atunci când fragmentarea se va abate asupra noastră, ci înainte. Pentru că, dacă îmi permiteți să îl parafrazez pe Ernest Hemingway, fragmentarea poate avea loc în două moduri: treptat și apoi brusc.
Băncile centrale trebuie să asigure stabilitatea într-o epocă care nu este deloc stabilă. Și nu am nicio îndoială că băncile centrale vor fi la înălțimea provocării”.
