Adi Bărar, fondator al trupei Cargo, a murit la vârsta de 61 de ani în urma infectării cu SARS-CoV-2

Adi Bărar, fondator al trupei Cargo, a murit la vârsta de 61 de ani în urma infectării cu SARS-CoV-2
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 mar 2021

Chitaristul și compozitorul Adi Bărar, fondator al trupei rock Cargo, a murit luni, la vârsta de 61 de ani, potrivit unui anunț făcut pe pagina de Facebook a grupului timișorean.

„Așa intens cum a trăit toată viața pe scenă, alături de public, înconjurat de gândurile voastre bune, așa a luptat până azi! Dumnezeu să te odihnească, Adi Barar! 15.01.1960 - 08.03.2021”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

În mesaj au fost adăugate și versurile: „Și de-o fi și eu să mor/ Nu vreau să vă întristați!/ Să cântați și să jucați, până în zori... / Și dacă din când în când/ O să mă primiți în gând/ Voi fi aproape de voi!".

Pe 25 februarie a fost anunțat că liderul și fondatorul formației rock Cargo a fost confirmat cu Covid-19 și internat în stare gravă pe Secția ATI a Spitalului Județean Timișoara. El avea și unele afecțiuni mai vechi.

Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2 CITEȘTE ȘI Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2

Cargo a fost înființată în Timișoara, în 1985, în formula: Adi Bărar (chitară), Carol Bleich (baterie), Tavi Iepan (chitară), Tibi Gajdo (bas), Dinel Tollea (clape) și Nae Tarnotzi (voce). După mai multe schimbări de componență, Leo Iorga a fost cooptat ca solist. El a făcut parte din trupă până în 1989, an în care Ovidiu Ioncu, poreclit “Kempes“, a câștigat concursul organizat pentru postul de solist.

În 1992, Cargo a lansat albumul de debut, „Povestiri din gară”, care cuprinde nouă piese. Componența trupei a suferit, în continuare, modificări. În 1995, a apărut al doilea material discografic - „Destin”. La puțin timp după lansare, Kempes a avut un accident de motocicletă, în care a fost rănit grav. Recuperarea lui a fost lungă și anevoioasă, însă a revenit pe scenă alături de trupă, fiind acompaniat de vocea lui Adrian Igrișan (poreclit “Baciul”). În 1998, grupul a lansat albumul „Ziua vrăjitoarelor” și o broșură intitulată „Jurnal de bord”, care cuprinde textele tuturor cântecelor și biografia oficială a trupei. În 2002, Ovidiu Ioncu “Kempes” a plecat în Australia, vocea principală fiind preluată de Adrian Igrișan. Doi ani mai târziu, în decembrie 2004, Cargo a lansat albumul „Spiritus Sanctus”, urmat, în 2007, de „XXII”, care include cele mai cunoscute piese ale trupei, înregistrate de data aceasta cu Igrișan.

Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la faliment CITEȘTE ȘI Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la faliment

În 2015, membrii trupei Cargo au primit Ordinul Cultural în Grad de Cavaler de la președintele Klaus Iohannis - „pentru contribuția deosebită la promovarea muzicii rock în România și îmbogățirea patrimoniului acestui gen muzical” - și au devenit cetățeni de onoare ai orașului Timișoara.

Din grup mai fac parte Adrian „Baciu” Igrișan (voce/ chitară), Tavi Pilan (tobe), Ionuț Cârjă (clape) și Alin Achim (bas).

viewscnt
Afla mai multe despre
adi bărar
cargo