Comedia horror Freaky”, cu Vince Vaughn și Kathryn Newton, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend, cu încasări de peste 3,5 milioane de dolari.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În filmul regizat de Christopher Landon, cu buget de 6 milioane de dolari, Vaughn joacă rolul unui criminal în serie, iar Newton este o adolescentă, elevă de liceu. După ce, involuntar, fac schimb de trupuri, ea descoperă că are mai puțin de 24 de ore înainte ca modificarea să devină permanentă, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Kylie Minogue - un nou recordLa nivel nord-american, lungmetrajul a generat încasări de 3,71 milioane de dolari, iar în cele 20 de piețe internaționale în care a fost lansat, de 1,9 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.
Thrillerul „Let Him Go”, cu Kevin Costner și Diane Lane în distribuție, a coborât un loc în top, după ce, în al doilea weekend de la lansare, a generat încasări de 1,8 milioane de dolari.
Costner interpretează rolul unui șerif pensionat, iar Diane Lane este soția lui. Ei trăiesc într-o fermă din Montana și, după ce fiul lor moare, pleacă pentru a-și găsi unicul nepot. Din distribuția filmului regizat de Thomas Bezucha face parte și actrița britanică Lesley Manville.
După șase weekend-uri de la premieră, comedia „The War with Grandpa”, cu Robert De Niro în rol principal, a generat încasări de 1,32 milioane de dolari și s-a menținut pe poziția a treia.
Thrillerul horror „Come Play”, regizat de Jacob Chase, cu Gillian Jacobs și John Gallagher Jr. în distribuție, s-a clasat pe locul al patrulea, în coborâre două poziții, după ce, în al treilea weekend de la debut, a generat încasări de 1,1 milioane de dolari.
Locul al cincilea în topul nord-american a fost ocupat de filmul de acțiune „Honest Thief”, cu Liam Neeson în rol principal. Filmul a înregistrat încasări de 800.000 de dolari în al șaselea weekend de la premieră.
Producția SF „Tenet”, semnată de Christopher Nolan, s-a menținut pe poziția a șasea, cu încasări de 735.000 de dolari în al 11-lea weekend de la lansare. La nivel global, filmul cu buget de producție de 200 de milioane de dolari, a generat încasări de 353,5 milioane de dolari.
„Guardians of the Galaxy”, relansat de Disney după șase ani, a generat încasări de puțin peste 400.000 de dolari, iar top 10 este completat de thrillerul „True to the Game 2” și de animația „Toy Story” și comedia „Elf”, relansate.