Agenția Spațială Americană (NASA) plătește voluntari dispuși să stea în pat timp de două luni, la un centru special din orașul german Koln, ca parte dintr-un studiu realizat în colaborare cu Agenția Spațială Europeană (ESA), asupra efectelor imponderabilității, relatează joi Press Association.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Deși astfel de studii au mai fost realizate anterior, acesta - care își propune să analizeze în mod particular posibilele beneficii ale gravitației artificiale asupra astronauților - este primul desfășurat în colaborare de cele două agenții, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI VIDEO A fost inaugurat Muzeul Național din Qatar, care ar fi costat 434 de milioane de dolariPotrivit ESA, voluntarii trebuie să fie ''persoane sănătoase cu vârste între 20 și 45 de ani''.
Cei 12 bărbați și cele 12 femei vor sta la un unghi constant de șase grade, cu capul mai jos de linia orizontală, iar unul dintre umeri atingând în permanență patul.