Walt Disney Company va investi 2 miliarde de euro pentru a adăuga noi atracții la Disneyland Paris, fiind una dintre cele mai ambițioase extinderi de la înființarea proectului, în 1992.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Anunțul a fost făcut în urma unei întâlniri între CEO-ul companiei Robert Iger și președintele francez Emmanuel Macron.
Disneyland Paris va avea, după extindere, 3 noi zone inspirate de Marvel, Frozen și Star Wars și numeroase noi atracții, potrivit MarketWatch.
Lucrările de extindere vor începe în 2021, însă Disney nu a oferit detalii legate de data finalizării proiectului.
CITEȘTE ȘI Weinstein Co își declară falimentul după eșuarea unui acord de vânzare a companieiWalt Disney Company a preluat controlul Euro Disney, operatorul Disneyland, anul trecut. Disneyland Paris cuprinde două parcuri tematice, un centru comercial și 7 hoteluri.
În ultimul timp, rezultatele Disneyland Paris au fost afectate de scăderea numărului de vizitatori, în urma atacurilor teroriste și a condițiilor economice dificile din Europa.
În 2016, parcul a fost vizitat de 13,4 milioane de persoane, cu 10% mai puține decât în 2015.