De când a fost numit președinte la Autoritatea de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu a trecut la restructurarea masivă a instituției. Așa după cum singur a mai spus, ASF a fost reformată din temelii, iar angajații funcționează în baza unor proceduri menite să le eficientizeze activitatea.
Un document consultat și de Profit.ro arată cât de detaliat este interesul conducerii ASF în ceea ce privește activitatea și comportamentul angajaților.
O procedură concepută în cadrul Direcției Strategie și Stabilitată Financiară și avizată personal de către președintele Mișu Negrițoiu indică angajaților cum trebuie să se comporte atunci când se întâlnesc în diferite formule.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Întâlnirile între oamenii din interiorul instituției sunt supuse unor reguli diferite celor dintre angajați ASF și persoane “exterioare”.
Sunt definite riguros noțiunile de “invitație”, “întâlnire”, “întâlnire cu participare internă”, „întâlnire cu participare externă”, „minută”, „parteneri externi” sau „reprezentant ASF”.
Procedura pentru întâlnirile cu participare internă și externă arată, încă de la început, că “ASF participă la întâlniri, cu participare internă sau externă, pe diferite teme”.
Întâlnirea cu participare internă, mai spune documentul, este stabilită de către un SO, adică o Structură Organizatorică. Lista de participanți trebuie să fie avizată de către un conducător de SO. Întâlnirile externe pot fi inițiate atât de ASF cât și de persoane din afara ASF însă, spune procedura, invitațiile vor fi gestionate de către SO care a primit invitația “cu informarea celorlalte SO invitate”.
CITEȘTE ȘI Fiscul a fost amendat cu 16.000 de lei pentru că a publicat lista persoanelor fizice datornice. Reacția ANAFMai departe, documentul stabilește o serie de reguli comune pentru cele două tipuri de întâniri. Una dintre cele mai importante reguli spune că “materialele necesare întâlnirii, dacă este cazul, se întocmesc de către SO responsabile cu luarea în considerare a nivelului de sensibilitate al acestora pe baza principiului <<necesitatea de a cunoaște>>”.
Procedura va fi gestionată de către un SO care va informa și celelalte SO-uri interesate și va realiza și o minută a întâlnirii.
Legăturile între angajații ASF și diverse structuri ale statului cum ar fi DNA, DIICOT sau SRI s-au înmulțit în ultima perioadă ca urmare a aparițiilor unor dosare a căror rezolvarea depinde de documente sau foști angajați ai Autorității. Săptămânal, spun surse din interior, angajați ai ASF se întâlnesc cu procurori sau le transmit acestora diverse documente.
“Transformare calitativă în completarea redimensionării cantitative”
Până la finalul lunii februarie a anului viitor, directorii de direcții trebuie să încheie evaluările individuale ale fiecărui angajat pe care îl au în subordine, să stabilească obiectivele pentru 2016, dar și să schimbe criteriile utilizate până acum în evaluările de personal, cerea un mesaj intern transmis de Mișu Negrițoiu directorilor ASF către finalul anului trecut.
Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, a lăsat de înțeles că încă nu fuseseră atinse toate obiectivele cuprinse în noua strategie de resurse umane și îi trimite pe directori să recitească raportul “Climat și cultură organizațională”.
CITEȘTE ȘI Profit Financial Forum: ASF: Până la sfârșitul lunii, vom plăti un sfert din dosarele de daună de la Astra“Anul viitor trebuie să marcăm diferența: transformarea calitativă, în completarea redimensionării cantitative…Este misiunea conducătorilor de direcții să aducă îmbunătățiri substanțiale, organizatorice și profesionale”, arăta Negrițoiu.
Secretare noi la fiecare direcție și comisii care decid majorările salariale
În mesajul său către oamenii din conducerea ASF, Negrițoiu amintea și că strategia de reorganizare nu s-a bazat exclusiv pe concedieri, ci au existat și recrutări de personal. Președintele Autorității menționează numele mai multor directori de direcție angajați în ultimul an și jumătate, dar vorbește și despre “recrutarea recentă a câte unei asistente-secretariat pentru fiecare direcție”.
Din 2016 pot exista, spune Negrițou, chiar și majorări de salariu. “Vă reamintesc faptul că, recent, Consiliul a aprobat noul Contract Colectiv de Muncă prin care în anul 2016 se acordă angajaților compensații financiare majorate între 8-10%, în funcție și de performanța individuală, în schimbul cărora se așteaptă o creștere a eficienței și productivității întregii activități”, a spus șeful ASF.
Potrivit surselor Profit.ro, eventualele majorări salariale la care face referire Negrițoiu se vor aplica doar după ce o comisie specială va analiza rezultatele celor propuși pentru creșteri de salariu.
CITEȘTE ȘI Dobânzi anuale efective de 200% la băncile din România. Ce poți face dacă ai nevoie rapid de bani?Autoritatea de Supraveghere Financiară a început, din luna mai a anului 2015, un proces de restructurare în urma căruia din schema de personal au dispărut în jur de 150 de angajați. În prezent, arată datele furnizate Profit.ro de către ASF, în Autoritate mai lucrează 466 de persoane, față de peste 600 câte erau angajate la începutul lui 2015.