Gigantul american Oracle, al doilea cel mai mare producător mondial de aplicații software, după Microsoft, a înregistrat în 2021, prin cele două subsidiare din România, un business de 1,17 miliarde de lei, în scădere cu 7,3% față de anul precedent.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Defalcat, Oracle România SRL a consemnat afaceri de 693,6 milioane de lei, de la 818,95 milioane de lei în 2020 și 955,89 milioane de lei în 2019.
Profitul net al companiei a coborât cu aproape 87%, la 6,5 milioane de lei.
Înființată în 2019, Oracle Global Services România SRL a încheiat anul 2021 cu un business de 479,8 milioane de lei, comparativ cu 446,24 milioane de lei în 2020 și 253,31 milioane de lei în 2019.
După un rezultat negativ de 2,2 milioane de lei în 2020, câștigul net al companiei a fost de 10,1 milioane de lei pentru exercițiul financiar aferent anului precedent.
Cumulat, cele două subsidiare aveau la finele anului trecut un număr mediu de 4.376 salariați, comparativ cu 4.326 de salariați în 2020 și 5.379 în 2019.
Pe plan global, Oracle are birouri în 145 de țări și peste 137.000 de angajați, înregistrând anul trecut venituri de 40,5 miliarde de dolari.