China și SUA încearcă să calmeze războiul comercial. Secretarul trezoreriei americane și vicepremierul chinez discută la Geneva pe tema tarifelor

Politic   
China și SUA încearcă să calmeze războiul comercial. Secretarul trezoreriei americane și vicepremierul chinez discută la Geneva pe tema tarifelor

Washintgtonul și Beijingul au trimis la Geneva, în acest sfârșit de săptămână, persoane cu greutate pentru a încerca să calmeze lucrurile în războiul comercial lansat de Donald Trump, ale cărui efecte nocive sunt resimțite de cele mai mari două economii ale lumii, relatează AFP.

Discuțiile - la cel mai înalt nivel de când a început confruntarea pe tema tarifelor vamale - sunt programate pentru sâmbătă și duminică în orașul elvețian Geneva și îi vor reuni pe secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, pe reprezentantul american pentru comerț, Jamieson Greer, și pe vicepremierul chinez He Lifeng.

Urmărește-ne și pe Google News

Locul reuniunii este învăluit în cel mai mare secret, potrivit AFP.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Vineri, Donald Trump a făcut un gest sugerând reducerea la 80% a tarifelor punitive pe care el însuși le-a impus produselor chineze.

„Președintele ar dori să rezolve problema cu China. Așa cum a spus, ar dori să calmeze situația”, a declarat secretarul pentru comerț Howard Lutnick, vineri seara, la Fox News.

Noua șefă a economiei Germaniei are un plan: risc, viteză și investiții masive CITEȘTE ȘI Noua șefă a economiei Germaniei are un plan: risc, viteză și investiții masive

Gestul rămâne simbolic, deoarece tarifele la acest nivel ar fi încă insuportabile pentru majoritatea exporturilor chineze către Statele Unite.

De la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, Donald Trump a transformat tarifele într-un instrument politic. El a impus o suprataxă de 145% asupra bunurilor din China, pe lângă tarifele preexistente. Beijingul, care a promis că va lupta împotriva suprataxelor lui Donald Trump „până la capăt”, a ripostat cu tarife de 125% la produsele americane. Ca urmare, comerțul bilateral a fost practic blocat, iar piețele au cunoscut convulsii violente.

Discuțiile programate să aibă loc la Geneva reprezintă, prin urmare, „un pas pozitiv și constructiv către dezescaladare”, a declarat directorul general al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Ngozi Okonjo-Iweala, în ajunul discuțiilor.

Pentru ministrul afacerilor economice al țării gazdă, Guy Parmelin, este deja „un succes” faptul că „cele două părți își vorbesc”.

ATUUL CHINEI

Vicepremierul Chinei pare să vină la masă cu un atu. Vineri, Beijingul a anunțat o creștere de 8,1% a exporturilor sale în aprilie, o cifră de patru ori mai mare decât previziunile analiștilor, însă exporturile către Statele Unite au scăzut cu aproape 18%.

Chinezii susțin că americanii au fost cei care au cerut aceste discuții de la Geneva.

Donald Trump „nu va reduce unilateral tarifele asupra Chinei. Trebuie să vedem și concesii din partea lor”, a avertizat purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt.

„Cred că acesta este rezultatul la care speră președintele, o lume a dezescaladării în care începem din nou să facem comerț unii cu alții și în care lucrăm împreună la un acord excelent”, a explicat joi secretarul pentru comerț Howard Lutnick la televiziunea CNBC.

„Un rezultat posibil al discuțiilor din Elveția ar fi un acord de suspendare a majorității, dacă nu a tuturor, tarifelor impuse în acest an pe durata negocierilor bilaterale”, a declarat pentru AFP Bonnie Glaser, care conduce programul Indo-Pacific la German Marshall Fund, un think-tank din Washington.

Lizzi Lee, expert în economia Chinei la Asia Society Policy Institute, o organizație cu sediul în SUA, se așteaptă la un potențial „gest simbolic și temporar”, care ar putea „atenua tensiunile, dar nu va rezolva dezacordurile fundamentale”.

La nivel „practic”, lucrurile stagnează, de asemenea, potrivit lui Bill Reinsch, expert la Center for Strategic and International Studies.

Donald Trump dorește să se întâlnească cu omologul său Xi Jinping, „să ajungă la un acord cu el, iar apoi subordonații lor să stabilească detaliile”, a declarat el pentru AFP, în timp ce chinezii „doresc ca toate problemele să fie rezolvate înainte de o întâlnire” între cei doi președinți.

Xu Bin, profesor la China Europe International Business School (CEIBS) din Shanghai, nu se așteaptă ca tarifele să revină la un „nivel rezonabil”: „Chiar dacă vor scădea, vor fi probabil la jumătate și, din nou, vor fi prea mari pentru a avea un comerț normal”, prezice el.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
sa
tarife
donald trump
negocieri geneva
scott bessent
he lifeng