Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis ca deputaților să li se deconteze lunar la telefonia mobilă abonamentul de voce și date cu minute și sms-uri naționale nelimitate, trafic de internet național nelimitat minimum 4GB roaming SEE, cu tariful de 1 euro exclusiv TVA.
De asemenea, membrilor Biroului permanent, liderilor de grupuri parlamentare, secretarului general și secretarilor generali adjuncți li se vor deconta lunar la telefonia mobilă abonamentul de voce și date cu minute și sms-uri naționale nelimitate, trafic de internet național nelimitat și minimum 4GB roaming SEE, cu tariful de 1 euro exclusiv TVA și serviciul de roaming și internațional în limita a 50 euro exclusiv TVA, scrie Agerpres.

Decizia a fost luată ca urmare a prevederilor din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
''Prin acordul-cadru încheiat pe o perioadă de 4 ani de Camera Deputaților cu operatorul SC Orange România SA, sunt asigurate servicii de telefonie mobilă până la data de 31.12.2028, prin contracte subsecvente încheiate anual. Articolul XXVII din 'Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung' prevede măsuri fiscal-bugetare în privința cheltuielilor cu serviciile de telefonie mobilă după cum urmează: (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, achiziția de aparate de telefonie mobilă în entitățile publice nu poate depăși cuantumul de maximum 500 lei exclusiv TVA/aparat de telefonie mobil achiziționat.
(2) Cheltuielile lunare cu abonamentul de telefonie mobilă decontat din fonduri publice sunt de maximum 35 lei exclusiv TVA/lună/aparat de telefonie mobilă. (3) Eventualele depășiri ale costului de achiziție pentru aparatele de telefonie mobilă sau ale costurilor cu abonamentele lunare de telefonie mobilă sunt suportate de personalul încadrat, beneficiar al serviciilor de telefonie mobilă'', se arată în memorandumul intern aprobat de Biroul permanent.

Conform deciziei, ''pentru desfășurarea în format paperless a ședințelor Biroului permanent și al Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, prin echipamente cu conexiune celulară, pentru membrii Biroului permanent, liderii grupurilor parlamentare, secretarul general și secretarii generali adjuncți se va deconta lunar la telefonia mobilă abonamentul de voce și date cu minute și sms-uri naționale nelimitate, trafic de internet național nelimitat și minimum 4GB în roaming SEE, cu tariful de 1 euro exclusiv TVA''.
''Decontarea lunară a serviciilor de telefonie mobilă, în cazul în care costurile vor fi suportate din venituri personale, se realizează direct din salariu sau prin casieria Camerei Deputaților de la beneficiarii serviciilor de telefonie mobilă. Deputații pentru care se emit facturi individuale pentru serviciile adiționale vor plăti din venituri personale factura aferentă. Secretarul general al Camerei Deputaților poate aproba suportarea din buget și pentru alte cheltuieli la telefonia mobilă cu încadrarea în bugetul alocat. Cheltuielile generate de serviciile cu valoare adăugată (jocuri, concursuri, televoting, donații etc.) vor fi suportate din venituri personale'', se precizează în documentul citat.
Și angajaților Camerei Deputaților li se vor deconta lunar abonamente pentru telefonia mobilă de un euro, inclusiv TVA.