Extinderea ar fi posibilă inclusiv prin posibilitatea de a concesiona cimitirele și morții din ele, semnalează România Curată.
Propunerea inițială, depusă pe 25 martie 2025, viza strict doar o modificare a Legii Cimitirelor, cu introducerea posibilității de concesionare către persoane fizice, a unor locuri de înhumare ori de păstrare a urnelor de cenușă.
În forma adoptată de Senat, pe 16 iunie 2025, s-au introdus și alte prevederi legate de modul de organizare a licitațiilor pentru concesionarea unor terenuri din proprietatea privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale.
La Camera Deputaților, chiar înainte de votul din plen, de pe 10 decembrie 2025, legea a fost schimbată radical în comisiile de raport.
Astfel, au fost introduse proceduri derogatorii și abuzive de extindere a perimetrelor exploatărilor miniere; extinderi care vizează nu doar terenurile aflate în proprietatea privată a statului sau localităților, ci și cele aflate în proprietate publică.
Mai mult, extinderea concesiunilor nu se limitează doar la cimitire, ci și la terenuri din "proximitatea exploatărilor miniere active", arată sursa citată.
Legea a fost depusă la Secretariatele generale ale camerelor Parlamentului, pentru exercitarea dreptului de sesizare a CCR (de către parlamentari), pe 15 decembrie 2025, și a fost trimisă spre promulgare Administrației Prezidențiale pe 20 decembrie 2025 (într-o zi de sâmbătă).
Președinția a sesizat CCR pe 24 decembrie 2025.
În sesizare sunt invocate atât motive extrinseci (încălcarea principiului bicameralismului și cel al legalității), cât și intrinseci – încălcarea dreptului la mediu sănătos, încălcarea libertății economice, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și reguli referitoare la economie.
”Statul sau unitățile administrativ-teritoriale pot concesiona prin atribuire direct către persoanele fizice locurile de înhumare ori de păstrare a urnelor de cenușă din cimitirele sau din zonele special amenajate ale crematoriilor aflate în proprietatea sau administrarea lor, după caz”, prevede proiectul.
















