„Reducerea duratei maxime de valabilitate a permiselor de muncă va duce la verificări mai frecvente ale antecedentelor străinilor care solicită să lucreze în Statele Unite”, explică Serviciile de Cetățenie și Imigrare (USCIS) într-un comunicat. Acest lucru le va permite să se asigure că acești lucrători imigranți „nu amenință siguranța publică și nu promovează ideologii antiamericane dăunătoare”, afirmă Joseph Edlow, directorul acestei agenții din cadrul Departamentului Securității Interne, citat în comunicat.
„După atacul asupra militarilor din Garda Națională în capitala noastră, comis de un străin primit în această țară de administrația anterioară, a devenit și mai clar că USCIS trebuie să verifice frecvent antecedentele străinilor”, a adăugat Edlow.
În consecință, durata maximă a permiselor de muncă este redusă de la 5 ani la 18 luni pentru o serie de categorii de imigranți, inclusiv refugiații și solicitanții de azil și cei cărora li s-a suspendat obligația de a părăsi teritoriul, scrie News.ro
USCIS anunțase deja marți suspendarea tuturor cererilor de „carte verde” pentru rezident permanent sau naturalizare din partea cetățenilor din 19 țări. Cetățenii din 12 dintre aceste țări, printre care Afganistan, aveau deja interzis să intre în Statele Unite din iunie, în urma unei decizii a președintelui Donald Trump, care a invocat motive de „securitate națională”. Cei proveniți din celelalte șapte țări erau, la rândul lor, vizați de restricții la eliberarea vizelor în temeiul aceleiași decizii.
De la atacul din Washington din 26 noiembrie, atribuit unui cetățean afgan, care a costat viața unei tinere din Garda Națională și a rănit grav un alt soldat, administrația Trump a înghețat orice decizie privind acordarea azilului în Statele Unite. De asemenea, a ordonat reexaminarea tuturor „cărților verzi” eliberate cetățenilor din cele 19 țări vizate începând din iunie.
O polemică a izbucnit între republicani și democrați, presupusul autor al atentatului de la Washington fiind primit în Statele Unite în septembrie 2021, la mai puțin de o lună după retragerea precipitată a forțelor americane din Afganistan. Cererea sa de azil, depusă sub administrația democratului Joe Biden, a fost aprobată în aprilie 2025 sub administrația lui Donald Trump.















