SUA și China discută dezacordurile bilaterale în prima întâlnire dintre Marco Rubio și omologul său chinez Wang Yi

Politic   
SUA și China discută dezacordurile bilaterale în prima întâlnire dintre Marco Rubio și omologul său chinez Wang Yi

Secretarul de Stat Marco Rubio s-a întâlnit vineri cu omologul său chinez Wang Yi în Malaysia, și au discutat despre mai multe dezacorduri bilaterale - inclusiv despre războiul comercial, Taiwan, Marea Chinei de Sud sau tehnologiile de vârf, relatează AFP

Ei s-au întâlnit la Kuala Lumpur, a constatat un jurnalist AFP. Această întâlnire - prima între Rubio și Wang de la întoarcerea la Casa Albă a lui Donald Trump - se desfășoară în marja unor reuniuni ale miniștrilor de Externe din țările membre ale Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Urmărește-ne și pe Google News

Cunoscut prin declarații ferme împotriva Chinei, Marco Rubio efectuează prima sa vizită în Asia de când a preluat funcția, în ianuarie.

În pofida acestei întârzieri, șeful diplomației americane a dat asigurări că că Statele Unite nu au ”deloc intenția să abandoneze” regiunea Asia-Pacific.

Taxele vamale îngrijorează, însă, națiunile din regiune. Donald Trump a avertizat săptămâna aceasta că va impune suprataxe punitice unui număr de peste 20 de țări - asiatice -, dacă nu încheie acorduri cu Washingtonul până la 1 august.

Trump s-a răzgândit după o săptămână: SUA reia trimiterea de obuze și rachete GMLRS către Ucraina CITEȘTE ȘI Trump s-a răzgândit după o săptămână: SUA reia trimiterea de obuze și rachete GMLRS către Ucraina

Marco Rubio a încercat joi să le ofere asigurări țărilor dina Asia de Sud-Est, anunțând că ele pot beneficia de niveluri ”mai bune” decât restul lumii.

Între țările vizate de află Japonia, un vechi aliat al Statelor Unite, căreia i-ar putea impune o taxă uniformă de 25% în plus față de taxele vamale aplicate deja automobilelor, oțelului și aluminiului.

Coreea de Sud se confruntă cu un nivel de taxare asemănător.

Marco Rubio s-a întâlnit vineri cu omologii săi japonez și sud-coreean.

O purtătoare de cuvînt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, a catalogat ulterioat această relație drept ”indispendabilă”.

”Drept legitim”

Statele Unite ”subminează sistemul de liber-schimb și perturbă stabilitatea lanțului mondial de aprovizionare”, a denunțat Wang Yi într-o întâlnire cu omologul său thailandez Maris Sangiampongsa, citat vineri într-un comunicat de presă al Beijingului.

În altă întâlnire cu omologul său cambodgian Prak Sokhonn, Wang Yi a acuzat Washingtonul de ”privarea” Asiei de Sud-Est de ”dreptul său legitim la dezvoltare”.

Tensiunile chinezo-americane cu crescut după întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă. În numele luptei împotriva deficitului comercial american față de China, Trump a declanțat un conflict economic dur cu Beijingul, prin lovituri de taxe vamale.

În mai, chinezii și americanii au convenit un armistițiu și au acceptat să-și reducă temporar suprataxele vamale prohibitive pe care și le-au impus reciproc.

În afară de comerț, problema acțiunilor Beijingului la Marea chinei de Sud este unul dintre principalele subiecte discutate de Wang și Rubio.

Alt subiect este Taiwanul, asupra căruia Beijingul exercită presiuni militare și economice.

China spune că vrea să ”unifice” această insulă cu aproximativ 23 de milioane de locuitori cu restul teritoriului chinez, cu forța dacă este necesar.

La fel ca marea majoritate a țărilor din lume, Statele Unite nu au relații diplomatice cu Taiwanul. Însă ele sunt principalul furnizor de armamet al insulei și afișează, în ultimii ani, o susținere tot mai mare Taiwanului împotriva autorităților chineze, ceea ce înfuriază  Beijingul.

Rivalitate pe mare

Secretarul american al Apărării Pete Hegseth acuza la sfârșitul lui mai China de faptul că se pregătește ”să folosească potențial forța militară pentru a modifica echilibrul de forțe” în regiunea Asia-Pacific. El dădea asigurări că Beijingul ”se antrenează zilnic” pentru ca să invadeze Taiwanul.

În replică, diplomația chineză a acuzat Statele Unite de faptul că folosesc problema taiwaneză pentru a ”îndigui China” și a avertizat Washingtonul ”să nu se joace cu focul” în această problemă.

Acțiunile Beijingului, pe care Washingtonul le denunță drept ”provocatoare” în apropierea unor insulițe disputate cu țări membre ASEAN, constituie de asemenea unul dintre subiectele de discuție de vineri.

China revendică aproape toate insulele și recifele de la Marea Chinei de Sud, unde alți riverani - Filipine, Vietnam, Malaysia și Brunei - au de asemenea pretenții de suveranitate.

Statele Unite prezintă cu regularitate China drept o amenințare. Invers, Beijingul cere Washingtonului să întrețină relații liniștite, bazate pe parteneriat.

viewscnt
Afla mai multe despre
marco rubio
dezacorduri sua china