Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că se gândește serios la o candidatură la Președinție, dar că va decide în acest sens în perioada următoare, inclusiv pe baza unor sondaje pe care partidul său urmează să le comande.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
El arată, la Digi 24, că cea mai normală variantă ar fi o candidatură comună PSD-ALDE la alegerile prezidențiale din acest an, dar că se gândește serios să candideze la Președinție în cazul în care o astfel de colaborare nu va fi agreată.
Tăriceanu spune că va decide în curând în acest sens.