A fost condamnat în cazul finanțării libiene a campaniei sale prezidențiale din 2007.
VEZI AICI ȘI Nicolas Sarkozy a mers la închisoare însoțit de alai VIDEO
Curtea de Apel din Paris a ordonat însă acum eliberarea și plasarea sub control judiciar.
În cursul examinării cererii sale, luni dimineață, parchetul a solicitat eliberarea fostului președinte sub control judiciar, acesta prezentându-se prin videoconferință de la închisoarea Sante din Paris.
Anterior, procurorii francezi au deschis o investigație după apariția unui videoclip în care un deținut din închisoarea La Santé din Paris face amenințări cu moartea la adresa lui Nicolas Sarkozy.
Fostul șef al statului francez a fost vizat de amenințări cu moartea de către un alt deținut din La Santé, astfel că autoritățile au deschis o anchetă.
„O primă zi în închisoare este teribilă, dar a depășit-o”, a declarat atunci avocatul Jean-Michel Darrois după prima zi în penitenciar a fostului președinte.
„Astăzi a făcut sport, a început să-și scrie cartea. Este într-o celulă de nouă metri pătrați, este un mare zgomot tot timpul”, a mai spus avocatul fostului președinte marți seară.
El a fost încarcerat la 21 octombrie în așteptarea apelului, dar a depus imediat o cerere de eliberare. Conform legislației franceze, detenția înainte de pronunțarea unei hotărâri în apel ar trebui să fie excepțională.
Fostul președinte, care a condus țara între 2007 și 2012, neagă acuzațiile și susține că este victima unui „complot” legat de fostul lider libian Muammar Gaddafi.
Sarkozy se confruntă și cu alte proceduri judiciare, printre care o hotărâre din 26 noiembrie a Curții Supreme din Franța privind finanțarea ilegală a campaniei sale eșuate de realegere din 2012 și o anchetă în curs privind presupusa influențare a martorilor în cazul Libia.















