VIDEO INEDIT Șoșoacă în fața lui Putin: Românii vă admiră! Răspunsul lui Putin pentru români

Europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă (SOS România) s-a ridicat în fața președintelui rus Vladimir Putin, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, și i-a spus acestuia că românii sunt admiratori ai poporului rus și că vor pace cu Rusia.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO INEDIT Șoșoacă în fața lui Putin: Românii vă admiră! Răspunsul lui Putin pentru români

Inquam Photos

„Românii nu vă urăsc, românii vor pace cu Rusia. Nu vrem să-i ajutăm pe ucraineni, să le dăm bani și arme, dar, din nefericire, România este condusă de la Bruxelles. Nu vă pot transmite salutările călduroase ale președintelui pentru că noi nu avem un președinte”, a spus Șoșoacă.

Ea s-a prezentat ca președinta SOS România, despre care a spus că ar fi „singurul partid de opoziție”.

Drone explodează în apele românești. Nicușor Dan convoacă o ședință de urgență CITEȘTE ȘI Drone explodează în apele românești. Nicușor Dan convoacă o ședință de urgență

„Și nu vă pot transmite un salut călduros de la președintele nostru pentru că noi nu avem un președinte, din punctul nostru de vedere.

Eu sunt președintele partidului politic SOS România”, a adăugat ea.

„Vreau să vă transmit din adâncul inimii poporului român și europenilor, care gândesc și au creier, că vrem să cooperăm cu Rusia, nu suntem dușmani.

Sunteți cea mai mare țară din lume și una dintre cele mai mari economii. Vă admirăm pentru forța voastră și admirăm întregul popor rus (…) Sper ca într-o scurtă perioadă de timp să nu o mai avem pe Ursula von der Leyen drept președintă a Comisiei Europene”, a mai spus Diana Iovanovici-Șoșoacă.

Bolojan vrea să taie la mai puțin de jumătate numărul șefilor de la Rasirom, companie din subordinea SRI CITEȘTE ȘI Bolojan vrea să taie la mai puțin de jumătate numărul șefilor de la Rasirom, companie din subordinea SRI

Putin i-a răspuns cerându-i să-i salute pe români din partea sa, dar pe cei care sunt ortodocși.

„Nu pot și, sincer să fiu, nici nu vreau să comentez afacerile interne ale României, dar avem aici prietenul din Arabia Saudită care a menționat că Rusia rămâne o țară preponderent ortodoxă.

Ei bine, și România este ortodoxă și dorința mea este să transmiteți urările mele de bine pentru toți ortodocșii din România”, a spus Vladimir Putin.

În aprilie, în urma unei cereri a Parchetului General din România, care o acuză de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care propagandă legionară, parlamentarii europeni au decis ridicarea imunității europarlamentarei SOS Diana Șoșoacă.

Plenul Parlamentului European a votat cu o largă majoritate pentru ridicarea imunității europarlamentarei Diana Șoșoacă.

Votul nu a fost unul electronic, ci cu ridicarea mâinilor, dar majoritatea a fost clară, astfel că nu a fost necesară verificarea electronică. 

Centrale de apartament - Nicușor Dan reclamă la CCR decizia Parlamentului de a prelungi cu 2 ani subvenția pentru centrale de apartament: Nesocotește dreptul european, risc de penalități CITEȘTE ȘI Centrale de apartament - Nicușor Dan reclamă la CCR decizia Parlamentului de a prelungi cu 2 ani subvenția pentru centrale de apartament: Nesocotește dreptul european, risc de penalități

Votul din plen a venit după ce Comisia juridică a Parlamentului European (PE) a decis, cu 17 voturi pentru, zero voturi împotrivă și o abținere, ridicarea imunității lui Șoșoacă.

Voturile din PE vin după ce Parchetul General a solicitat anul trecut Legislativului european ridicarea imunității lui Șoșoacă pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care propagandă legionară.

În raportul oficial care a stat și la baza votului din plen, Comisia juridică a PE a enumerat mai multe acuzații în legătură cu care a decis să voteze pentru ridicarea imunității, dar și unul în care a decis că ridicarea imunității nu este necesară – un discurs din PE, în care Șoșoacă le recomanda colegilor săi să elaboreze strategii de politică externă după modelul lui Nicolae Ceaușescu.

Votul permite procurorilor din România să continue cercetările în dosarele care o vizează pe Șoșoacă, dar nu înseamnă că europarlamentara își pierde mandatul, ea putând să-și continue activitatea în Parlamentul European.

De ce este acuzată Șoșoacă

Conform Parchetului General, procurorul de caz al Secției de urmărire penală a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale a Dianei Șoșoacă, pentru următoarele infracțiuni:

Berea cade în România la minim istoric. Cel mai mic nivel al pieței din ultimii 20 de ani CITEȘTE ȘI Berea cade în România la minim istoric. Cel mai mic nivel al pieței din ultimii 20 de ani
  • 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal;
  • 4 infracțiuni de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002;  
  • promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului;
  • negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002;
  • ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal.

Raportul Comisiei Juridice a spus că „toate aceste presupuse infracțiuni și cererea aferentă de ridicare a imunității Dianei Șoșoacă nu sunt în legătură cu o opinie sau un vot exprimat de aceasta în exercitarea funcțiilor sale în calitate de deputată în Parlamentul European”.

Comisia juridică a decis prin urmare să ridice imunitatea lui Șoșoacă în legătură cu toate aceste presupuse infracțiuni.

„Imunitatea parlamentară nu este un privilegiu personal”

În raportul său, Comisia juridică a mai spus că Parlamentul nu a identificat niciun element de probă din care să rezulte existența unui „fumus persecutionis” – un termen juridic care descrie suspiciunea întemeiată că o acțiune în justiție este motivată politic.

Wizz Air își anunță cifrele: 68,6 milioane de pasageri și 345 de rute noi într-un an de la lansarea planului de 14 miliarde de euro CITEȘTE ȘI Wizz Air își anunță cifrele: 68,6 milioane de pasageri și 345 de rute noi într-un an de la lansarea planului de 14 miliarde de euro

Raportul a spus că nu există elemente de fapt care să indice că procedura judiciară a fost inițiată cu intenția de a submina activitatea politică a Dianei Șoșoacă în calitatea sa de deputată în Parlamentul European.

În același timp, Comisia juridică a precizat că „Parlamentul nu poate fi asimilat unei instanțe judecătorești și, pe de altă parte, în contextul unei proceduri de ridicare a imunității, deputatul în cauză nu poate fi considerat „persoană acuzată”.

De asemenea, raportul a mai arătat că potrivit regulamentului de procedură, „imunitatea parlamentară nu este un privilegiu personal al deputatului, ci o garanție a independenței Parlamentului în ansamblu și a deputaților săi”.

Ce spune Șoșoacă

Șoșoacă a reacționat după votul din Comisia juridică.

„Cât de frică le este sistemelor român și european de Diana Iovanovici-Șoșoacă! Și au toate motivele!”, a spus ea.

Șoșoacă a fost chemată în martie la Parchetul General, în dosarul în care este acuzată de propagandă legionară. Cu o săptămână înainte, ea fusese audiată în Comisia pentru afaceri juridice a legislativului european.

Tranzacție: Shell plătește 16,4 miliarde de dolari pentru compania canadiană ARC Resources CITEȘTE ȘI Tranzacție: Shell plătește 16,4 miliarde de dolari pentru compania canadiană ARC Resources

Potrivit unor oficiali ai Parchetului, procurorii au vrut ca Diana Șoșoacă să fie supusă unei expertize psihiatrice, însă au nevoie de acordul său pentru a începe procedura, acesta fiind motivul pentru care a fost citată, a scris în martie Agerpres.

„S-a revenit la tot ceea ce înseamnă instituțiile sovietice: psihiatria punitivă, reminiscența acelor acte de teroare împotriva celor care deranjau sistemul. (…) Mă trimit pe mine la expertiză psihiatrică, tot Parchetul ăsta General plin de trădători, inculți și incompetenți, care primesc ordine politice, trebuie să meargă, nu să-și facă o expertiză, ci să fie internați pentru tratament psihiatric. Dacă tot vor sovietism, păi atunci să le dăm. Duceți-vă voi la psihiatrie, înainte să le cereți altora”, le-a spus Șoșoacă zecilor de susținători, veniți cu steaguri și pancarte la sediul Parchetului General.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2488 -0.0093-0.18 %
1 USD4.5102 -0.0121-0.27 %
1 GBP6.0718 -0.0059-0.10 %
1 CHF5.7242 -0.0023-0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite