Liderul extremei drepte portugheze, Andre Ventura, a suferit probleme medicale marți și joi.
Acestea l-au determinat să-și întrerupă campania electorală dinaintea alegerilor parlamentare din 18 mai, conform AFP și Reuters.
Primul incident a survenit în timp ce președintele partidului Chega rostea un discurs la Tavira, în sudul Portugaliei. Politicianul în vârstă de 42 de ani a fost dus la spitalul din Faro, unde a fost ținut sub supraveghere în timpul nopții. Medicii l-au diagnosticat cu un spasm esofagian cauzat de refluxul gastric și ''un puseu de tensiune arterială'', dar miercuri ei au estimat că Ventura nu mai prezenta niciun simptom, recomandându-i doar ''repaus'', potrivit unui comunicat al spitalului, arată Agerpres.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Într-o postare pe X făcută miercuri, Andre Ventura a afirmat că recuperarea sa decurge bine și a calificat incidentul drept ''un episod foarte, foarte înfricoșător pe care l-a simțit pentru prima dată în viața sa''.
După ce și-a reluat campania electorală, lui i s-a făcut din nou rău, după o intervenție în fața presei locale la Odemira (sud).
Imagini difuzate în direct l-au arătat pe Andre Ventura întâmpinând dificultăți de respirație și încercând să-și desfacă nodul cravatei, înainte de a fi sprijinit de anturajul său, care l-a instalat pe bancheta din spate a autovehiculului său, în așteptarea echipelor de intervenție medicală.

Deputata Marta Silva, membră a partidului Chega, a declarat pentru postul CNN Portugal că electrocardiograma realizată în ambulanță imediat după al doilea incident arată că ''totul este în regulă cu inima lui'' și că probabil a fost vorba de un alt spasm esofagian.
Potrivit sondajelor de opinie, Chega, a treia forță politică din Portugalia, ar putea realiza duminică un scor electoral apropiat de 18%, rezultat obținut la legislativele din martie 2024.
Andre Ventura a fondat partidul Chega în 2019, pledând pentru sentințe mai dure pentru infractori, inclusiv castrarea chimică pentru violatorii recidiviști, și pentru încetarea politicii 'ușilor deschise' promovate de Portugalia față de imigranți și acuzând partidele politice tradiționale de perpetuarea corupției.
În 2022, Chega a devenit a treia forță din parlamentul național, iar în scrutinul de anul trecut și-a multiplicat de patru ori, până la 50, numărul locurilor în legislativ. Numeroși analiști politici sunt însă de părere că ascensiunea partidului este urmarea carismei și a expresivității personale ale lui Ventura.

Doi dintre cei 21 de eurodeputați portughez sunt membri ai Chega, partid care este afiliat grupului 'Patrioți pentru Europa', al treilea grup politic ca mărime din Parlamentul European.