Berăria H din București, care găzduiește săptămânal concerte și petreceri, a anunțat că, începând de sâmbătă, va fi închisă.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
„Dată fiind situația actuală din București și din țară, vom sta acasă în următoarea perioadă, ca și voi. Vom reveni aici cu informații în funcție de evoluția lucrurilor”, a fost mesajul publicat de echipa localului.
Toate evenimentele din luna martie programate aici, între care concerte Azur, Queen Tribute și Ștefan Bănică Jr, au fost amânate.
După ce autoritățile române au anunțat mai multe măsuri în încercarea de a stopa răspândirea rapidă a Covid-19, activitatea mai multor localuri din Capitală și din alte orașe a fost redusă sau suspendată și pentru faptul că oamenii au renunțat să petreacă timp în oraș.