Danemarca ar urma să crească vârsta de pensionare la 70 de ani, cea mai ridicată din Europa

Social   
Danemarca ar urma să crească vârsta de pensionare la 70 de ani, cea mai ridicată din Europa

Danemarca ar urma să aibă cea mai ridicată vârstă de pensionare din Europa, după ce Parlamentul a adoptat o lege prin care aceasta va fi crescută la 70 de ani până în 2040, scrie BBC.

Începând din 2006, Danemarca a legat vârsta oficială de pensionare de speranța de viață și a revizuit-o la fiecare cinci ani. În prezent, aceasta este de 67 de ani, dar va crește la 68 în 2030 și apoi la 69 în 2035, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PREMIERĂ Boc a lansat autobuzul fără șofer CITEȘTE ȘI VIDEO PREMIERĂ Boc a lansat autobuzul fără șofer
Evenimente
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Pensionarea la vârsta de 70 de ani se va aplica tuturor oamenilor născuți după 31 decembrie 1970.

Noua lege a fost adoptată joi, cu 81 de voturi ”pentru” și 21 de voturi ”împotrivă”.

Totuși, anul trecut, prim-ministrul social-democrat Mette Frederiksen a declarat că principiul scalei mobile va fi renegociat, la un moment dat.

”Nu mai credem că vârsta de pensionare ar trebui să crească automat”, a spus ea, adăugând că în viziunea partidului său ”nu poți să tot spui că oamenii mai trebuie să muncească un an”.

Tommas Jensen, un bărbat de 47 de ani care face acoperișuri, a declarat presei daneze că schimbarea este ”nerezonabilă”.

O companie își trimite forțat în concediu toți cei 15.000 de angajați CITEȘTE ȘI O companie își trimite forțat în concediu toți cei 15.000 de angajați

”Noi muncim și muncim și muncim, dar nu mai putem continua”, a afirmat el.

El a adăugat că situația ar putea fi diferită pentru cei care fac muncă de birou, dar muncitorii cu profesii solicitante fizic consideră schimbările dificile.

”Am plătit taxele toată viața mea. Ar trebui să existe timp și să fiu cu copiii și nepoții”, a declarat Jensen pentru publicația DK.

În ultimele săptămâni, la Copenhaga au avut loc proteste, sprijinite de sindicate, față de creșterea vârstei de pensionare.

Înainte de votul de joi, Jesper Ettrup Rasmussen, președintele unei confederații sindicale din Danemarca, a declarat că propunerea de creștere a vârstei de pensionare este ”total nedreaptă”.

”Danemarca are o economie sănătoasă și totuși are cea mai ridicată vârstă de pensionare din UE”, a arătat el.

”O vârstă de pensionare mai ridicată înseamnă că (oamenii) își vor pierde dreptul la o viață de senior demnă”, a afirmat el.

Românii încă descoperă Germania: România este un partener fantastic în turism CITEȘTE ȘI Românii încă descoperă Germania: România este un partener fantastic în turism

În Europa, vârsta de pensionare variază. Multe guverne au crescut vârsta de pensionare în ultimii ani, pentru a reflecta speranța de viață mai mare și a gestiona deficitele bugetare.

În Suedia, o persoană poate cere drepturile de pensie cel mai devreme la 63 de ani.

Vârsta standard de pensionare este de 67 de ani în Italia, deși, ca și în cazul Danemarcei, aceasta este supusă ajustărilor bazate pe speranța de viață și ar putea crește în 2026.

În Marea Britanie, cei născuți între 6 octombrie 1954 și 5 aprilie 1960 încep să își primească pensia la vârsta de 66 de ani. Însă pentru cei născuți după această dată, vârsta de pensionare va crește gradual.

În Franța, o lege a fost aprobată în 2023 care crește vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Această schimbare profund nepopulară a generat proteste și revolte și a fost nevoie să fie trecută prin Parlament fără vot de președintele Emmanuel Macron.

viewscnt
Afla mai multe despre
danemarca
pensie