Curtea de Apel Iași a decis să excludă din rechizitoriul procurorilor în cazul fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui Dumitru Buzatu, acuzat că a luat peste un milion de lei mită, declarația unei martore și înregistrări ambientale, precum și a unor procese-verbale.
„Admite cererea formulată de inculpatul Judele Radu cu privire la nelegalitatea administrării unor probe în cursul urmăririi penale. (...) Constată nulitatea absolută si dispune excluderea din probatoriu a declaratiei martorei Plesca Gabriela. (...) Constată nulitatea relativă a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental, prin folosirea de dispozitive tehnice, de către colaboratorul cu identitate reală Bîrzu Iulian si dispune excluderea din probatoriu si a următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal din 10.10.2023 privind redarea, în formă scrisă, a înregistrării efectuate în 04.04.2023 si suportul optic aferent; procesul-verbal din 10.03.2023 privind redarea, în formă scrisă, a înregistrării efectuate în 27.02.2023 si suportul optic aferent. (...) Dispune înlăturarea fizică din dosarul de urmărire penală a declarației martorei Plesca Gabriela, a proceselor-verbale de redare, în formă scrisă, a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental mentionate anterior și a suporților optici aferenți”, se arată în decizia Curții de Apel Iași.


„În perioada 8 mai - 7 septembrie 2023, Buzatu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Vaslui, ar fi pretins, indirect, de la același om de afaceri, sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea de aproximativ 3.000.000 euro menționată, care reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de firma omului de afaceri. În 22 septembrie 2023, ”inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, susținea DNA.