Primii 800 de metri de gard electric, gândiți ca protecție a locuitorilor împotriva urșilor care coboară la containerele de gunoi, au fost montați la Râșnov.
Potrivit reprezentanților primăriei, măsura vine ca urmare apelurilor tot mai dese la 112 ale cetățenilor care semnalează prezența urșilor în aproaprierea gospodăriilor lor.

În perioada următoare vor fi montate alte 5.200 de metri de bariere electrice și în alte zone aflate în vecinătatea pădurii din localitate.
Inițiativa vine în contextul în care un motociclist italia a fost ucis pe Transfăgărășan de o ursoaică, cu trei pui, pentru că s-a apropiat prea mult de grupul de animale. Ursoiaca a fost ucisă de autorități, care au pierdut însă urma celor trei pui astfel încât acștia să poată fi relocați în siguranță la sanctuarul de urși de la Zărnești.
„În urma apelurilor tot mai dese la 112, vizând prezența urșilor în zona orașului Râșnov, autoritățile au decis să instaleze garduri electrice în zona din spatele caselor râșnovenilor, care au pădurea în imediata vecinătate.

Astfel, primăria Râșnov a instalat până acum primii 800 de metri de gard electric pentru protecția locuitorilor de urșii care coboară la containere. Urmează în perioada imediat următoare să instalăm încă 5.200 de metri de astfel de garduri electrice.
Barierele electrice se instalează cu ajutorul celor de la Ocolul Silvic Râșnov”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei Râșnov, Răzvan Iancu.