Două angajate la o clinică privată din Capitală au primit pedepse cu suspendare, fiind însă obligate să presteze muncă neremunerată la o biserică pentru că au efectuat vaccinări 'la chiuvetă' în timpul pandemiei de COVID.
Au fost condamnate de Tribunalul București la 2 ani și 3 luni închisoare, respectiv 2 ani și 4 luni închisoare, ambele cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și fals informatic în formă continuată, arată Agerpres.

De asemenea, ele trebuie să efectueze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Arhiepiscopiei București sau Administrației Domeniului Public Sector 1.
Cele două angajate au beneficiat de pedepse reduse, după ce și-au recunoscut vinovăția și au încheiat acorduri cu procurorii de la Parchetul General.

O persoană a recunoscut că a primit printr-un intermediar, în perioada noiembrie 2021 - februarie 2022, bani de la mai multe persoane (în total 1.400 de lei), pentru a atesta nelegal că persoanele respective au fost vaccinate anti-COVID și li se poate elibera certificatul digital european COVID.
Certificatul digital al UE privind COVID a fost introdus pentru a permite călătoriile în străinătate, atunci când statele membre au restricționat deplasările în timpul pandemiei, măsură aplicată până în august 2022.
În același dosar, cealaltă angajată a clinicii a recunoscut în fața procurorilor că, în perioada august 2021- martie 2022, a primit, direct sau indirect (prin intermediul fiului său), diverse sume de bani care nu i se cuveneau, în valoare totală de 14.700 de lei, de la mai multe persoane, în schimbul atestării, contrar realității, a vaccinării anti-COVID.

Dacă una percepea un 'tarif' fix de 200 de lei pentru un certificat fals, sumele cerute de cealaltă variau între 500 și 2.000 de lei.