Anchetatorii au instituit un sechestru de aproape 800.000 de euro pe bunurile suspecților, care nu doar că impuneau condiții inumane de cazare și sute de ore suplimentare neplătite, dar foloseau și cotele de migrație pentru a extorca mii de euro de la victime.
Ofițeri din cadrul Comandamentului Provincial din Trento al Gărzii Financiare au pus în executare un ordin de sechestru preventiv – emis de judecătorul pentru anchete preliminare (G.I.P.) de la Tribunalul din Trento, la solicitarea Parchetului local – care implică bunuri în valoare totală de 790.514 euro.
Măsura vizează un antreprenor local și cinci asociați ai acestuia, suspectați de apartenență la o organizație infracțională implicată în exploatarea forței de muncă și fraudă, arată Rador.
Ancheta complexă, desfășurată de unitatea din Trento a Gărzii Financiare, în colaborare cu Serviciul pentru Muncă al Provinciei Autonome Trento (PAT) și sub supravegherea autorităților judiciare locale, a scos la iveală un grup infracțional format dintr-un antreprenor agricol local și cinci membri ai familiei sale (dintre care patru sunt cetățeni marocani).
În perioada 2018–2024, grupul ar fi exploatat lucrători – în majoritate cetățeni din afara Uniunii Europene – care au intrat în Italia în baza prevederilor așa-numitului „decret privind fluxurile de migrație” (*Decreto flussi*).
Mai exact, conform unui comunicat oficial, anchetatorii au reconstituit condițiile extrem de dificile în care au fost ținuți 84 de lucrători din Maroc, România, India, Nigeria, Pakistan și Camerun, care au fost exploatați în timpul recoltării fructelor de pădure și al desfășurării unor activități conexe.
Victimele, angajate pe baza unor contracte sezoniere, erau supuse unui regim de muncă excesiv, acumulând adesea și până la 250 de ore de muncă pe lună peste limita legală.
În plus, remunerația acordată pentru fiecare oră lucrată – fie că era vorba de ore normale sau suplimentare – era semnificativ mai mică decât tarifele prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel național.
Salariile lunare — și așa extrem de mici — erau reduse și mai mult pentru a acoperi cheltuielile zilnice; mai exact, asociații ar fi perceput 3 euro pe noapte pentru cazare, o taxă unică de 100 de euro pentru o pătură și o pernă, precum și 5 euro pentru combustibil, ori de câte ori muncitorii trebuiau să meargă la cumpărături folosind un vehicul care aparținea suspecților.
În plus, muncitorii erau cazați în locuințe dărăpănate, care nu îndeplineau standardele sanitare și de igienă de bază și care erau atât de supraaglomerate, încât nu exista nici măcar suficient spațiu pentru depozitarea bunurilor personale. Muncitorii se aflau într-o situație deosebit de vulnerabilă, având în vedere cunoștințele limitate de limba italiană, lipsa altor oportunități de angajare și nevoia de a obține un venit pentru a se întreține pe ei înșiși și familiile lor.
Câștigul financiar obținut direct de suspecți (și de cele două întreprinderi agricole asociate acestora) prin acest sistem de exploatare a lucrătorilor — calculat pe baza economiilor rezultate din neplata salariilor datorate și a contribuțiilor obligatorii de asigurări sociale și protecție socială — a fost estimat de anchetatorii din cadrul Gărzii Fiannciare (Poliția Financiară) și de cei ai Serviciului pentru Muncă din Provincia Autonomă Trento la o sumă totală de 753.014,00 euro.
Ancheta, coordonată de Parchetul din Trento, a scos la iveală și utilizarea sistematică a infracțiunii de fraudă în formă agravată. Nouă cetățeni marocani ar fi plătit, în total, 37.500,00 euro persoanelor aflate în prezent sub anchetă; victimele au fost induse în eroare, fiind convinse că trebuie să achite aceste sume pentru a-și converti permisele de ședere — transformându-le din permise pentru muncă sezonieră (care au o durată limitată) în permise pentru angajare standard (care nu sunt supuse unor restricții de timp).
Deși procedura — reglementată prin „Decreto Flussi” (Decretul privind fluxurile migratorii) — ar trebui să fie gratuită, aceasta a ajuns să îi coste pe lucrători între 4.000 și 5.000 de euro. Suspecții le-au pus în vedere victimelor că, în cazul în care nu plătesc, își vor pierde locurile de muncă, locuința și dreptul legal de a rămâne în țară. Prin urmare, Tribunalul din Trento — însușindu-și concluziile Poliției Financiare și ale inspectorilor provinciali, precum și argumentele prezentate de acuzare — a dispus sechestrarea (în vederea unei eventuale confiscări, inclusiv prin echivalent) a unei sume totale de 790.514,00 euro, considerată a fi profitul ilicit obținut în urma infracțiunilor de fraudă agravată și exploatare prin muncă.
Recent, descoperirea a 15 muncitori români prezentați ca fiind ținuți în condiții degradante la o fermă și intimidarea unui preot care a denunțat rețelele au declanșat o anchetă a Parlamentului italian, într-o regiune unde munca ilegală din agricultură ajunge pe alocuri la aproape 40%.
De la podgoriile din Langhe până la câmpurile din zona Torino, apar sesizări privind exploatarea muncitorilor care lucrează sezonier în vii, relatează Curierul Italiei.
Acum au fost descoperiți 15 muncitori români în condiții degradante, în timp ce un preot este intimidat pentru că a denunțat sistemul.
O comisie parlamentară de anchetă a ajuns deja în zonele Saluzzo, Cuneo și Asti. Cifrele sunt îngrijorătoare, notează jurnaliștii italieni: în zona Torinese, munca agricolă ilegală este estimată la până la 38%.
”Pe de o parte, avem vinurile de excepție, dealurile incluse în patrimoniul UNESCO, podgoriile renumite în întreaga lume și un sector agricol care reprezintă una dintre principalele bogății ale Piemontului.
Pe de altă parte, avem muncitori agricoli plătiți cu doar doi euro pe oră, muncitori străini obligați să trăiască în condiții degradante și persoane care, doar pentru a nu-și pierde locul de muncă, acceptă situații greu de conciliat cu drepturile cele mai elementare.
Este fața mai puțin cunoscută a agriculturii piemontese, cea care reiese din ultimele anchete privind munca ilegală prin intermediul caporaliilorși din plângerile organizațiilor sindicale. O realitate care a determinat Comisia parlamentară de anchetă privind condițiile de muncă din Italiasă organizeze astăzi, luni, 12 octombrie, o misiune între Saluzzo, Cuneo și Asti”, scriu jurnaliștii italieni.
Vizita are loc în urma unor evenimente care au readus exploatarea agricolă în centrul atenției.
Și mai îngrijorătoare sunt informațiile care au ieșit la iveală la o fermă în zona Asti, unde carabinierii din cadrul Nucleului de Inspecție a Muncii au descoperit 15 muncitori români care, potrivit reconstituirii făcute de anchetatori, trăiau în condiții degradante, cu actele reținute și cu remunerații pentru recoltarea strugurilor care ajungeau la doar doi euro pe oră.
La conducerea delegației se află Chiara Gribaudo, deputată a Partidului Democrat și președintă a Comisiei parlamentare.
Prima etapă este Saluzzo, un teritoriu care, de-a lungul anilor, a încercat să construiască un sistem alternativ la recrutarea ilegală prin colaborarea dintre administrațiile locale, organizațiile din sectorul terțiar și exploatațiile agricole.
Misiunea are loc după câteva săptămâni de dezbateri politice și sindicale. Gribaudo participase deja, alături de deputatul din partea Alianței Verzilor și Stângii Marco Grimaldi, la întâlnirea de încheiere a Brigăzile de muncă ale Flai Cgil, în cadrul căruia reprezentantele sindicatelor Loredana Sasia, din partea Flai Cuneo, și Lara Calvani, din partea Flai Torino, au semnalat principalele probleme ale sectorului.
Președinta Comisiei a recunoscut valoarea modelului dezvoltat în zona Saluzzo, subliniind însă necesitatea unei intervenții legislative la nivel național.
În centrul discuției se află și propunerea de lege prezentată în iulie de deputată pentru a consolida protecția victimelor exploatării prin intermediul caporalilor, alături de cererea politică de a depăși legea Bossi-Fini privind imigrația.
Motivul pentru care intervenția este considerată urgentă este dat, în primul rând, de cifre.
Conform estimărilor, în provincia Cuneo, munca agricolă ilegală reprezintă o proporție estimată între 18 și 20%. În spatele acestui procent se ascund situații foarte diferite. Dacă regiunea Saluzzese a dezvoltat un sistem de primire și recrutare mai bine structurat, în Albese și în Langhe sindicatele denunță povara așa-numitelor „cooperative fără pământ”, o situație care, potrivit Flai Cgil, poate favoriza forme de intermediere fictivă, contracte care oferă o protecție redusă și relații de muncă caracterizate de o puternică dependență economică.
Însă situația devine și mai îngrijorătoare dacă ne îndreptăm atenția către Torino și provincia sa. Aici, tot conform estimărilor Observatorului Placido Rizzotto, procentul muncii agricole nereglementate s-ar situa la între 36 și 38%, o valoare apropiată de cea înregistrată în provincia Cosenza.
Este un dat care surprinde, deoarece se referă la un teritoriu asociat în general cu industria și serviciile, dar în care agricultura păstrează o pondere importantă, în zonele rurale din Canavese în ceea ce privește culturile din zona Pinerolo și din câmpia din Torino.
Muncitori români, exploatați în ferme din provincia Sevilla
O organizație criminală de tip familial, specializată în trafic de persoane și exploatarea muncii sezoniere în agricultură, în provincia Sevilla, a fost destructurată de poliția spaniolă. Victimele erau cetățeni români recrutați prin anunțuri pe rețelele sociale.
Autoritățile spaniole au anunțat că au destructurat o grupare infracțională care exploata muncitori sezonieri români în mai multe exploatații agricole din localitatea Cantillana, din provincia Sevilla, arată TVR.
Potrivit anchetatorilor, victimele erau recrutate în România, în special din zona orașului Alexandria, prin anunțuri publicate pe rețelele sociale, de către un clan familial care le promitea locuri de muncă bine plătite și condiții avantajoase în agricultură.
Odată ajunși în Spania, muncitorii erau cazați în condiții inumane, în locuințe ocupate ilegal, și se aflau permanent sub controlul membrilor rețelei. Aceștia erau obligați să muncească fără pauză, inclusiv de luni până duminică, de multe ori în condiții meteorologice extreme.
În plus, lucrătorii nu erau înregistrați în sistemul de asigurări sociale și acumulau o datorie față de rețea pentru costurile deplasării din România, datorie pe care trebuiau să o achite prin muncă în mai multe ferme din zonă.
În urma operațiunii, opt victime au fost eliberate, iar 17 persoane au fost arestate, inclusiv liderii grupării.
Ancheta a început în luna noiembrie 2023, în urma unor informații transmise de Poliția Română, care a semnalat existența unui clan stabilit în Cantillana și implicat în exploatarea muncitorilor agricoli.
Rețeaua își racola victimele prin intermediul unor oferte false de muncă, prezentate telefonic de membrii clanului cunoscut sub numele „Muti”. După acceptarea ofertei, gruparea suporta costul transportului cu autocarul din România până în Spania, sumă care devenea ulterior o datorie impusă muncitorilor.
La sosirea în Sevilla, victimele erau preluate de membri ai rețelei și transportate la locuințele unde erau ținute sub supraveghere.
În timpul perchezițiilor, anchetatorii au efectuat patru descinderi la domicilii din Cantillana, unde au ridicat 1.700 de euro în numerar, telefoane mobile de ultimă generație și documente relevante pentru anchetă.
Potrivit autorităților, acesta nu este un caz izolat. Din 2022 până în prezent, mai multe investigații desfășurate în regiunea Andaluzia, în special în provincia Sevilla, au dus la destructurarea mai multor grupări infracționale românești implicate în traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă în sectorul agricol.
În ultimii patru ani, peste 100 de persoane au fost arestate în astfel de dosare. Unele anchete au scos la iveală inclusiv cazuri de vânzare a minorilor de către propriile familii sau de exploatare a persoanelor cu dizabilități.
Printre localitățile în care au mai avut loc operațiuni similare se numără Brenes, Villaverde del Río, El Viar și La Algaba.
Reuters remarca faptul că, în timp ce în Franța șl Germania protestele s-au atenuat, s-au intensificat în Spania și Italia.
Fermierii au organizat atunci în mai multe state europene demonstrații pentru a-și exprima furia față de prețurile scăzute ale produselor, creșterea costurilor, importurile ieftine și constrângerile impuse de eforturile Uniunii Europene de a lupta împotriva schimbărilor climatice, cerând intervenția autorităților.
Alți agricultori amenințau că vor merge cu tractoarele pentru a protesta la Festivalul de muzică Sanremo
La Bergamo, utilajele agricole au intrat joi pe străzile orașului, în zona centrală, protestatarii având cu ei și copiii.
Manifestând zgomotos, fermierii au adus cu ei recuzită - o vacă din ghips, steaguri cu care și-au decorat utilajele - iar unii dintre ei și-au adus copiii la manifestație, susținând astfel mesajul ,,Valoare justă produselor noastre pentru viitorul tinerilor.” Pe bannerele montate pe tractoare, ei au transmis guvernului italian și alte mesaje, precum ,,Ați vrut sclavi, ați găsit rebeli”, ,,Lăsați-i să muncească pe mama și pe tata, ei îmi construiesc viitorul!” sau ,,Făina din greieri să o mâncați voi”.
Ministrul Agriculturii Francesco Lollobrigida a declarat atunci că s-a întâlnit și continuă să se întâlnească cu grupurile de fermieri care protestează după ce unul dintre grupurile principale a stabilit un ultimatum pentru sâmbătă la prânz pentru a-i primi riscând în caz contrar să vadă străzile Romei invadate de tractoare.
















