EUR 4.9022 -0.0014
USD 4.5747 0.0177
GBP 5.4884 0.0095
CHF 4.9405 0.0219
XAU 275.3601 0.9162
AED 1.2455 0.0048
AUD 3.1696 0.0292
BGN 2.5065 -0.0007
BRL 0.8888 0.0044
CAD 3.4092 0.0196
CNY 0.6742 0.0026
CZK 0.2057 0.0000
DKK 0.6588 0.0001
EGP 0.1508 0.0005
100 HUF 1.2474 -0.0095
INR 0.0553 0.0002
100 JPY 3.4671 0.0214
100 KRW 0.3629 0.0009
MDL 0.2427 0.0035
MXN 0.2395 0.0007
NOK 0.4415 -0.0014
NZD 2.8912 0.0227
PLN 1.0319 -0.0066
RSD 0.0418 0.0000
RUB 0.0646 0.0001
SEK 0.4307 0.0011
THB 0.1361 0.0009
TRY 0.2430 0.0010
UAH 0.1239 0.0005
XDR 6.1285 0.0161
ZAR 0.2595 0.0009
Login mobil
Live
  • ŞTIRI
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Life
    RAMI Dacia planifică să intre pe nișa apelor minerale, investiție de 20 milioane euro
    RAMI Dacia planifică să intre pe nișa apelor minerale, investiție de 20 milioane euro
    Rasirom, Datanet și Vodafone ajută SRI la dezvoltarea capacității de intervenție multi-risc
    Rasirom, Datanet și Vodafone ajută SRI la dezvoltarea capacității de intervenție multi-risc
    Românii nu se tem de cutremurele din Turcia și Siria - Numărul locuințelor asigurate urcă, dar sub nivelul bugetat. În România, un cutremur similar celui din 1977 ar crea pagube de 1,8 miliarde euro
    Românii nu se tem de cutremurele din Turcia și Siria - Numărul locuințelor asigurate urcă, dar sub nivelul bugetat. În România, un cutremur similar celui din 1977 ar crea pagube de 1,8 miliarde euro
    Tranzacție - Fondul de investiții al antreprenorilor Iulian Cîrciumaru și Andrei Crețu cumpără 20% din berea Zăganu
    Tranzacție - Fondul de investiții al antreprenorilor Iulian Cîrciumaru și Andrei Crețu cumpără 20% din berea Zăganu
    EXCLUSIV Afacerile Poștei Române au explodat
    EXCLUSIV Afacerile Poștei Române au explodat
  • MUST READ
  • POVEŞTI cu PROFIT
    • Financiar
      • Bănci
      • Asigurări
      • Piaţa de capital
    • Energie
    • Retail
    • IT&C
    • VECINI
    • Auto / Transporturi
    • Turism
    • Real Estate & Constructii
    • Agribusiness
    • Farma
    • Media & Advertising / CSR
    • Profit News TV
    • Conferintele Profit News
    Lidl vrea să pună pe raft mai puțină carne: ce alimente îi vor lua locul
    Lidl vrea să pună pe raft mai puțină carne: ce alimente îi vor lua locul
    CONFIRMARE Guvernul limitează indemnizațiile de maternitate pentru persoanele cu activități independente sau fără venituri
    CONFIRMARE Guvernul limitează indemnizațiile de maternitate pentru persoanele cu activități independente sau fără venituri
    Cursul valutar anunțat de BNR
    Cursul valutar anunțat de BNR
    CEC Bank a reușit să ia peste 119 milioane euro din piețele internaționale, la randament de 7,5% pe an, printr-o nouă emisiune de obligațiuni MREL
    CEC Bank a reușit să ia peste 119 milioane euro din piețele internaționale, la randament de 7,5% pe an, printr-o nouă emisiune de obligațiuni MREL
    UE îl lovește pe Viktor Orbán acolo unde-l doare cu adevărat
    UE îl lovește pe Viktor Orbán acolo unde-l doare cu adevărat
  • PERSPECTIVE
  • TAXE şi CONSULTANŢĂ
  • PROFITUL TĂU
    • Servicii financiare
    • Bursa
    • Gadget / Internet
    • Auto
    • Retail
    • Lifestyle
    • Entertainment
    • Sport
    • Utilitare
    CEC Bank a reușit să ia peste 119 milioane euro din piețele internaționale, la randament de 7,5% pe an, printr-o nouă emisiune de obligațiuni MREL
    CEC Bank a reușit să ia peste 119 milioane euro din piețele internaționale, la randament de 7,5% pe an, printr-o nouă emisiune de obligațiuni MREL
    Acțiunile americane au scăzut, trase în jos de sectorul tehnologic
    Acțiunile americane au scăzut, trase în jos de sectorul tehnologic
    Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat
    Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat
    PROFIT NEWS TV Flavia Popa, Secretarul general al BRD: Cine investește în BRD investește indirect în economia unei țări care crește
    PROFIT NEWS TV Flavia Popa, Secretarul general al BRD: Cine investește în BRD investește indirect în economia unei țări care crește
    Producătorul chinez de automobile electrice BYD ar putea să construiască o uzină în Europa
    Producătorul chinez de automobile electrice BYD ar putea să construiască o uzină în Europa
  • OPINII
  • BLOOMBERG
  1. Home
  2. Știri
  3. Social
  4. Populația clachează și începe să iasă din case. Un investitor afirmă că blocarea economiei este exagerată, iar consemnarea românilor - nefirească. Prelungirea restricțiilor vine cu riscuri

Populația clachează și începe să iasă din case. Un investitor afirmă că blocarea economiei este exagerată, iar consemnarea românilor - nefirească. Prelungirea restricțiilor vine cu riscuri

Social

Populația clachează și începe să iasă din case. Un investitor afirmă că blocarea economiei este exagerată, iar consemnarea românilor - nefirească. Prelungirea restricțiilor vine cu riscuri
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 apr 2020

După 2-3 săptămâni de respectare strictă a constrângerilor sociale și de circulație, tot mai mulți români cedează și ies mai des pe străzi. Atât în Capitală, cât și în numeroase alte localități, cetățenii trec la o evaluare pe cont propriu a riscurilor legate de coronavirus și încearcă să-și reia activitatea. Măsurile drastice ale autorităților sunt percepute ca asimetrice și tot mai mult ocolite. Chiar și în așa-numitele „orașe-focar”, precum Deva, traficul rutier și numărul trecătorilor sunt în creștere. Într-un context în care deja efectele economice încep să se resimtă, șocuri noi sunt întrevăzute la nivel comportamental. „Cât timp mai pot rezista?! O să dea în revolte...”, spune un sceptic.

Cum e să lucrezi pentru companii din Silicon Valley – experiența personală a unui inginer software de la Gemini Solutions CITEȘTE ȘI Cum e să lucrezi pentru companii din Silicon Valley – experiența personală a unui inginer software de la Gemini Solutions

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că Guvernul nu are în vedere o relaxare a măsurilor restrictive în contextul epidemiei de coronavirus mai devreme de o lună și jumătate sau chiar 2 luni, însă detensionarea a început de facto. Profit.ro are raportări din mai multe zone ale Capitalei și din diferite orașe ale României că traficul auto și numărul persoanelor care sunt pe străzi a crescut de 3-5 ori față de etapa de maximă conformare din ultimele 2 săptămâni.

Metode eficiente de purificare a aerului – lampa catalitică, asul din mânecă care distruge moleculele poluante, nu le acoperă CITEȘTE ȘI Metode eficiente de purificare a aerului – lampa catalitică, asul din mânecă care distruge moleculele poluante, nu le acoperă

Viața de zi cu zi „la firul ierbii” și relatările în cadență ridicată din media despre extinderea epidemiei tind la o disociere tot mai mare și, fără a ignora riscurile, fapt care se vede din purtarea în proporții foarte ridicate a măștilor, tot mai multe persoane încearcă să-și reajusteze comportamentul pentru a reveni cât mai aproape de normalitate. Dincolo de dimensiunea autodistrugerii economiei, devine evident că prelungirea restricțiilor ridică probleme majore la nivelul atitudinilor sociale.

EXCLUSIV DOCUMENT Cum va fi șomajul tehnic la bugetari - Suspendare sau reducerea săptămânii de lucru la 4 zile. Se va ține cont și de calificativele anuale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT Cum va fi șomajul tehnic la bugetari - Suspendare sau reducerea săptămânii de lucru la 4 zile. Se va ține cont și de calificativele anuale

Adrian este investitor la Bursa de Valori București și nu trebuie să se ducă la serviciu, având un portofoliu suficient de mare ca să trăiască din investiții. Observă în zona Pieței Alba Iulia, unde locuiește, o intensificare a activității stradale și afirmă că nu este surprins, pentru că oamenilor le este foarte dificil să-și schimbe stilul de viață. Glumește și spune că, pentru majoritatea persoanelor,  să fie băgate în casă este la fel de greu cum ar fi pentru el să fie scos afară din casă. Discuții cu persoane din mai multe orașe ale țării îi arată că fenomenul este generalizat.

„Toate măsurile acestea, care mie mi se par exagerate, vor avea o puternică rezistență din partea populației”, spune pentru Profit.ro investitorul. „Până acum nu am avut, dar, pe măsură ce trece timpul, populația devine tot mai impacientată. E o chestie nefirească să ții oamenii în case.”

TABEL Pe cine lovește interzicerea exporturilor românești de cereale. Cel mai mare exportator este din China, cei mai mulți jucători majori sunt americani CITEȘTE ȘI TABEL Pe cine lovește interzicerea exporturilor românești de cereale. Cel mai mare exportator este din China, cei mai mulți jucători majori sunt americani

În Botoșani, oamenii clachează și ies în număr tot mai mare din propriile locuințe. În zona pieței centrale, la jumătatea acestei săptămâni, prezența crescuse de 7-10 ori față de sfârșitul lunii martie. Aproximativ 90% din trecători poartă măști, dar sensul este pentru o reluare a activității. Drumarii au reapărut la lucru, iar la un magazin cineva a venit să repare ușa. Nu este un moment mai bun decât acela în care numărul clienților încă este foarte redus.

Nu înseamnă că totul a reintrat în normal. Un minimarket are aparatul de cafea defect din 26 martie. Nu a ajuns nimeni să îl repună în funcțiune. Lumea nu este temătoare și există sceptisicm. Un bărbat cu puțin peste 40 de ani consideră că numărul raportărilor deceselor este fals. Amintește că la Bergamo este unul dintre cele mai mari spitale de oncologie din Italia și de aceea vin raportările ridicate. „Acolo mor de cancer tot timpul sute de oameni.” Vânzătoarea dă din cap aprobator și se îndoiește de deciziile de închidere a economiilor. „Viruși există de când e lumea... Altceva se dorește...”

Vasile a trecut de 65 de ani și este unul dintre cei care se conformează pe deplin, continuându-și munca de de la domiciliu. „Eu stau acasă că așa mi se spune. Eu ascult ce îmi spun autoritățile. Sunt un om cuminte, chiar dacă și eu am gânduri... Eu traversez strada pe verde; așa am fost învățat să fac. Mie mi-a spus Partidul Comunist să fac nu știu ce, am făcut și pe vremea aia...”

Populația clachează și începe să iasă din case. Un investitor afirmă că blocarea economiei este exagerată, iar consemnarea românilor - nefirească. Prelungirea restricțiilor vine cu riscuri

Problema nu este că oamenii nu sunt disciplinați sau nu vor să respecte regulile, ci aceea că este naturală o reacție atunci când sunt luați brusc dintr-un mediu pentru a fi introduși în altul, schimbându-și radical cutumele, spune Adrian, care datorează succesul constant pe bursă de 20 de ani unei minți analitice. „De frică, oamenii stau așa, un timp, dar stai să vedem noi, că pe măsură ce trece timpul, își schimbă optica”, afirmă el. După trecerea primei luni, fiecare zi în plus de consemnare la domiciliu va cântări încă și mai mult.

„Îi dai peste cap complet psihic și oamenii vor reacționa”, afirmă Adrian. „Într-o lună, o lună și jumătate, vor fi violențe peste tot în Europa și în lume, dar violențe mari, cum nu s-au mai văzut, dacă se va continua cu programul acesta de distanțare socială, experimentul acesta relativ tembel, care nici nu cred că va da vreun fel de rezultate din punct de vedere medical.”

Banca Mondială vede creștere economică în România, în pofida pandemiei de coronavirus CITEȘTE ȘI Banca Mondială vede creștere economică în România, în pofida pandemiei de coronavirus

Într-adevăr, dacă violența de stradă sau episoadele de ripostă la autorități încă nu există, ele au început deja în casele oamenilor. Primăria Municipiului București a dat un var suplimentar, a făcut ultimele finisaje în grabă și a adus mai repede mobilă pentru a deschide intempestiv un centru de adăpost pentru victimele violenței domestice, a cărui inaugurare era programată abia pentru vară.

La alternativa în care membrii aceleiași familii ajung să se pocnească unii pe alții, ieșirea din case este o supapă. Încurajarea purtării măștilor sau chiar introducerea obligativității acestora a întărit convingerea românilor că riscul este mult diminuat. De vreme ce tot port mască, își spun, pot să merg măcar pe stradă.

De la Făgăraș ni se raportează ieșiri masive din consemn. „Îi doare-n... Vine poliția cu megafoane: Intră în casă! Da, mă! Bine! Vezi-ți de treaba ta!”, rezumă comportamentul localnicilor Mihai, care mult timp a deținut poziții în industria financiară. „Lumea e ieșită și prin București, peste tot. Nu stă nimeni în casă. Toți își fac un bilet de voie prin oraș că au o urgență pe nu știu unde și ies la plimbare. Tu crezi că îi ține în casă coronavirusul ăsta?! Hai să fim serioși!”

Într-adevăr, vremea frumoasă este în sine un argument să îi scoată pe oameni afară. Deși răzleț, mai vezi tineri cu bicicletele, dar chiar și copii care au ieșit să sară coarda.

Populația clachează și începe să iasă din case. Un investitor afirmă că blocarea economiei este exagerată, iar consemnarea românilor - nefirească. Prelungirea restricțiilor vine cu riscuri

„Nu consider că lumea e speriată”, spune George, care are locuința la numai 300 de metri de spitalul din Deva, caracterizat drept „focar de coronavirus” în media românească. Pericolul este pentru cine lucrează în așezământul medical, dar nu și pentru cei care stau în casă. Recunoaște că este unul dintre cei care a cedat și a plecat sâmbătă la țară pentru treburi domestice. „Nu mai pot să stau acasă. Înnebunesc. Nu mai vreau”, ne declară acesta, adăugând că locuiește într-un apartament cu 2 camere în numai 40 de metri pătrați.

Este un inconștient? Nu. Și-a evaluat riscurile. A plecat cu mașina, iar în locul unde a ajuns e singur. Nu se întâlnește cu nimeni; vopsește pomii. Spune că ar sta acasă, dar când știe cât are de lucru, nu găsește stare. „Eu gândesc în perspectivă și pozitiv”, spune el despre ceea ce-l determină să reia activitatea.

Nu este singurul din Deva. „Ca trafic a început să crească”, spune el, având de la birou perspectiva bulevardului principal din municipiu. „Ieri au fost mai multe mașini, alaltăieri mai puține, azi și mai multe”, descrie dinamica. Are de la un prieten raportări similare despre traficul pedestru: „Am fost în piață. Atâta lume nu era nici în vremurile bune, când era voie.” O experiență similară a avut atunci când a intenționat să cumpere niște materiale de construcții. „Am vrut să mă duc la Dedeman. Era o coadă de 30 de metri. Am zis: du-te de aici că nu stau la coada asta! Mulți oameni! Stăteau frumos, așteptau distanțați să intre unul câte unul.”

Coronavirusul va duce la pierderea a 195 de milioane de locuri de muncă full-time la nivel mondial CITEȘTE ȘI Coronavirusul va duce la pierderea a 195 de milioane de locuri de muncă full-time la nivel mondial

Comportamentul în creștere al populației în sensul părăsirii locuințelor, dar și apetitul pentru reluarea activității economice probabil ar trebui să determine autoritățile pentru o reevaluare a măsurilor. Adrian afirmă, însă, că politicienii se tem să nu fie învinuiți post-factum că nu au reacționat la timp și atunci țin țara închisă de frica perspectivei că dacă se întâmplă ceva, vor fi măturați. „Reacția este supradimensionată și vine ca urmare a lipsei totale de pregătire a guvernelor și a fricii de a nu fi pulverizate de populație”, spune investitorul.

Pentru zona Colentina-Fundeni din București ne este raportat un trafic triplu față de acum 2 săptămâni, iar în centrul Capitalei este din nou mai greu de găsit un loc de parcare. Pe de altă parte, în zona de nord, activitatea rămâne restrânsă.

O conformare bună este la Arad. Silviu are un mic business și chiar a donat pentru serviciile medicale în această perioadă de epidemie într-un demers al comunității de afaceri locale. Ne spune că oamenii respectă restricțiile. O excepție este reprezentată de o aglomerație din zona celei mai importante piețe închise din oraș, dar aceasta este mai degrabă rezultatul unei proaste organizări decât a lipsei de disciplină a cetățenilor.

Lumea e în case și la Târgu Mureș, iar în centru maximum vezi 10-20 de persoane mergând pe jos. Excepție sunt persoanele în vârstă, ne relatează Damian. „Nu au nicio regulă. Dimineața la 8 sunt la farmacie. Ei își urmează cursul lor; n-au nicio treabă, nu-i interesează, nu ascultă, sunt mai rău decât copiii...” Dă exemplul unui cunoscut care a suferit o comoție și de un an nu mai ieșise din casă, dar de când s-a instituit starea de urgență, își face de lucru zilnic între orele 11 și 13. Merge în piață pentru lapte și să cumpere ziarul. „Persoanele în vârstă sunt cea mai mare problemă în momentul de față și se plimbă peste tot și fac de toate. N-au nicio reținere”, rezumă Damian.

OMV Petrom: Vânzările de carburanți au scăzut abrupt cu peste 30% în urma carantinei impuse de autorități CITEȘTE ȘI OMV Petrom: Vânzările de carburanți au scăzut abrupt cu peste 30% în urma carantinei impuse de autorități

De la București, Adrian vede la fel, că tendința de a sta în casă o are exact „puștănimea”. „Oamenilor le e frică; mai ales celor tineri. Ei se uită la filme cu apocalipse și au impresia că astea se pot transpune și în realitate și chiar le e frică”, spune el în baza unor consultări a mesajelor de pe rețelele de socializare. „Ajung într-un comportament irațional, din ăsta fascist, hai să-i omorâm pe cei care ies din case! Să stăm în case! Să stăm în case! Pe ăștia nici nu trebuie să-i dresezi prea tare dacă ești vreun guvern...”

În opinia investitorului, este și rezultatul unui „bombardament informațional constant” cărora românii îi cedează. Într-adevăr, dacă în Europa sau la televiziunile americane se menține un echilibru prin abordarea unor terțe subiecte, la posturile TV de știri românești acoperirea este aproape 100% legată de epidemia COVID-19. Dacă unii sub impactul propagandei ajung la spaime iraționale, pentru alții există o saturație. Pur și simplu nu mai vor să audă despre coronavirus.

În general, însă, oamenii își păstrează decența și lumea nu e panicată. La o unitate bancară din Botoșani, un funcționar care este întrebat numai de un extras de cont, se oferă, cu amabilitate și profesionalism față de client, să facă și operațiunea de numerar, chiar dacă aceasta putea fi efectuată la unul din automatele din incintă.

Și lui Adrian, nivelul de înțelegere al populației i se pare bun, doar că cetățenii nu se vor conforma dincolo de o lună dacă nu li se explică foarte clar că așteptatele consecințe negative economice și sociale sunt surclasate de importanța soluției medicale. „Care este eficiența acestor măsuri?! Să închizi toată țara?!”, se întreabă investitorul.

Este sceptic față de scenariile avansate pentru SUA de unii specialiști cu 120.000 – 250.000 de morți, dacă nu se intervine. Amintește că în anul 2018 numai în Germania, la o tulpină mai agresivă a gripei sezoniere au murit aproximativ 25.000 de persoane, dar atunci economia nu a fost oprită, iar impactul mediatic a fost minor. „O să mai fie episoade. E clar. Că virusul ăsta nu pleacă la plimbare singur, așa... Ăsta rămâne...” Totuși, primele date nu indică mari diferențe ale răspândirii virusului între o țară precum Suedia care nu și-a închis economia și unele comparabile precum Danemarca, din punctul de vedere al regiunii, sau Austria, din cel al populației, care au făcut acest lucru. La fel, dinamica nu este mult diferită între statul american Florida, care nu a închis, și statele New York și California care au decis să țină oamenii în case.

Sub acest aspect, o testare de tip sondaj, pe un eșantion reprezentativ de 10.000 de persoane, ar fi utilă în România și atunci probabil că s-ar revela că virusul nici nu are un grad mare de penetrare în populație și nici nu este pe atât de contagios pe cât se spune, conchide Adrian. Deocamdată, pe cont propriu, românii tind să evalueze în jos riscurile și ies în număr tot mai mare din case.

Un sondaj reprezentativ IRES de duminică spune următoarele: Două treimi  (67%) dintre români susțin că au respectat în totalitate indicația de rămâne la domiciliu, însă în ultimele două săptămâni a crescut proporția celor care consideră că experiența este mai degrabă neplăcută (19%- 16-17 martie, 34% - 7-8 aprilie).

7% au continuat să primească vizite și după declararea stării de urgență, 14% spun că au făcut, la rândul lor, vizite în perioada stării de urgență.

viewscnt
Afla mai multe despre
coronavirus
guvern
botosani
deva
arad
targu mures
fagaras

Poţi citi în continuare

  • Institutele de cercetare din Germania estimează o contracție economică record de 9,8% în trimestrul al doilea
    Institutele de cercetare din Germania estimează o contracție economică record de 9,8% în trimestrul al doilea 8 apr 2020
  • Perspective sumbre: Numărul insolvențelor va crește cu 25% la nivel global, în acest an. 68 de țări vor intra în recesiune
    Perspective sumbre: Numărul insolvențelor va crește cu 25% la nivel global, în acest an. 68 de țări vor intra în recesiune 9 apr 2020
  • Numărul contractelor de muncă suspendate a depășit 1 milion
    Numărul contractelor de muncă suspendate a depășit 1 milion 9 apr 2020
  • EXCLUSIV Discuții Finanțe - FMI. România ar putea împrumuta cu dobândă 1,5%, fără condiții și cu rambursare în maximum 5 ani. FMI: "Nu am primit încă o cerere formală".
    EXCLUSIV Discuții Finanțe - FMI. România ar putea împrumuta cu dobândă 1,5%, fără condiții și cu rambursare în maximum 5 ani. FMI: "Nu am primit încă o cerere formală". 8 apr 2020
Urmărește poveștile cu profit pe:
PROFIT TV - live și program

EVENIMENTE PROFIT.ro

Premiul CFA România pentru cea mai bună acoperire mediatică a economiei

Ultimele ştiri

  • Lidl vrea să pună pe raft mai puțină carne: ce alimente îi vor lua locul astăzi, 14:00
  • Argentina este „noul Miami” al rușilor astăzi, 13:34
  • CONFIRMARE Guvernul limitează indemnizațiile de maternitate pentru persoanele cu activități independente sau fără venituri astăzi, 13:15
  • Cursul valutar anunțat de BNR astăzi, 13:05
  • vezi toate ştirile

Newsletter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la

Curs BNR

1 EUR4.9022 -0.0014-0.03 %
1 USD4.5747 +0.0177+0.39 %
1 GBP5.4884 +0.0095+0.17 %
1 CHF4.9405 +0.0219+0.45 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Depozit la termen

Acest calculator estimeaza dobanda ce va fi incasata prin constituirea unui depozit la termen. Valoarea dobanzii este estimata in ipoteza ca rata dobanzii ramane fixa pe toata perioada de constituire a depozitului.

%
 

Poti consulta si restul calculatoarelor aici

DISCLAIMER:
Acest calculator este informativ si simuleaza conditiile pentru creditare, pentru o oferta finala va rugam sa contactati banca dumneavoastra.

 

 

Social

CONFIRMARE Guvernul limitează indemnizațiile de maternitate pentru persoanele cu activități independente sau fără venituri
CONFIRMARE Guvernul limitează indemnizațiile de maternitate pentru persoanele cu activități independente sau fără venituri
  • Toți salariații - o zi liberă plătită, prin lege, pentru a-și serba ziua de naștere
    Toți salariații - o zi liberă plătită, prin lege, pentru a-și serba ziua de naștere
  • Românii nu se tem de cutremurele din Turcia și Siria - Numărul locuințelor asigurate urcă, dar sub nivelul bugetat. În România, un cutremur similar celui din 1977 ar crea pagube de 1,8 miliarde euro
    Românii nu se tem de cutremurele din Turcia și Siria - Numărul locuințelor asigurate urcă, dar sub nivelul bugetat. În România, un cutremur similar celui din 1977 ar crea pagube de 1,8 miliarde euro
mai multe
  • VIDEO Transgaz se oferă să-și trimită specialiștii în Turcia pentru remedierea avariilor provocate de cutremure sistemului de transport gaze
    VIDEO Transgaz se oferă să-și trimită specialiștii în Turcia pentru remedierea avariilor provocate de cutremure sistemului de transport gaze
  • VIDEO&FOTO Ambasada Turciei la București: Mulțumim, România! Nu vom uita niciodată ajutorul vostru prețios
    VIDEO&FOTO Ambasada Turciei la București: Mulțumim, România! Nu vom uita niciodată ajutorul vostru prețios
  • Contact
  • Publicitate
  • Despre noi
  • About cookies

The Social Responsibility of Business is to Increase Its Profits.

Milton Friedman

© 2023 Profit.ro. Toate drepturile rezervate.

Dezvoltat de 1616.ro