Protest într-o mină din România. Pe fondul unor nemulțumiri salariale, minerii din schimbul de noapte de la mina Vulcan au rămas în subteran. Hoți deghizați în mineri

Câteva zeci de mineri transferați de la Mina Lupeni la Mina Vulcan au rămas în subteran marți dimineață, când urmau să iasă din schimbul de noapte, nemulțumiți de diferențele salariale față de fostul loc de muncă.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Protest într-o mină din România. Pe fondul unor nemulțumiri salariale, minerii din schimbul de noapte de la mina Vulcan au rămas în subteran. Hoți deghizați în mineri

Blocarea minerilor în subteran afectează și schimbul de dimineață, de la ora 6.00, care nu au mai ajuns la locurile de muncă.

ULTIMA ORĂ Revolut a picat în România. FOTO Mesajul primit de clienți CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Revolut a picat în România. FOTO Mesajul primit de clienți

Minerii din schimbul de noapte de la Mina Vulcan au rămas în subteran marți dimineață, după ora 6.00, când urmaru să iasă la suprafață, iar situația afectează și schimbul de dimineață, după ce o parte dintre minerii din acest schimb nu au mai ajuns la locurile de muncă.

Potrivit Gazeta de dimineață, nemulțumirile minerilor au apărut după ce angajații transferați de la Lupeni la Vulcan au primit primele fișe de plată și au constatat diferențe salariale față de exploatarea unde au lucrat inițial.

Potrivit informațiilor publicației citate, angajații au fost încadrați în grila salarială aplicată la Vulcan, unde ar exista diferențe de câteva zeci de lei față de Lupeni, pentru funcții comparabile.

FOTO Accident grav cu un microbuz și o autobasculantă, la Buftea. Două persoane au murit, 14 sunt rănite CITEȘTE ȘI FOTO Accident grav cu un microbuz și o autobasculantă, la Buftea. Două persoane au murit, 14 sunt rănite

Aproximativ 50 de angajați au fost transferați de la Lupeni la Vulcan, în contextul procesului de închidere a exploatării Lupeni. Minerii au solicitat transferul pentru a-și putea continua activitatea până la îndeplinirea stagiului de cotizare necesar pensionării și au semnat în urmă cu o lună documentele aferente transferului, însă primele fișe de plată au provocat nemulțumirea legată de diferențele salariale.

În luna august a acestui an, minerii din schimburile I și II au rămas în subteran, nemulțumiți de modul în care era decontat transportul după transferurile de personal.

Hoți deghizați în mineri la Mina Vulcan

La începutul anului, polițiștii din municipiul Vulcan au destructurat un grup suspectat că a sustras în mod repetat cabluri și echipamente din incinta minei din localitate.

Pentru a nu atrage atenția, hoții susțineau că sunt mineri trimiși în zonă de conducerea unității pentru a desfășura diverse activități.

Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 40.000 de lei.

Din cercetări a reieșit că mai multe persoane ar fi acționat în mod repetat pe timp de noapte, pătrunzând în perimetrul minei prin escaladare și prin forțarea sistemelor de închidere ale magaziilor și atelierelor mecanice.Cele șapte persoane bănuite de comiterea faptei, printre care și un minor, ar fi sustras cabluri din cupru conectate la rețeaua internă de energie electrică, motoare metalice aflate în funcțiune și diverse scule utilizate în industria minieră.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3297 +0.0012+0.02 %
1 USD4.7489 -0.0027-0.06 %
1 GBP6.3631 +0.0215+0.34 %
1 CHF5.7547 -0.0080-0.14 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite