Peste 26.000 de efective ale Ministerului de Interne vor lucra zilnic pe parcursul minivacanței de 1 Mai.
Duminică, în ziua alegerilor prezidențiale, numărul va fi suplimentat la 43.000.
În această minivacanță sunt programate aproximativ 200 de manifestări publice, scrie Adevărul.
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

„Cele mai importante manifestări cultural-artistice din punct de vedere al numărului de participanți vor avea loc în Mamaia cu câte 3.000 de persoane pe zi și Craiova cu 30.000 de participanți. De asemenea, efectivele MAI vor asigura măsuri de protecție a participanților la evenimentele sportive, cel mai semnificativ urmând să atragă aproximativ 25.000 de spectatori, dar și la evenimente religioase, precum cel din localitatea Drăgănești – Vlașca din județul Teleorman la care se estimează participarea a 30.000 de persoane în zilele de 3 și 4 mai”, a precizat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) într-o declarație de presă.
Cele mai aglomerate drumuri vor fi supravegheate din aer
De asemenea, aproximativ 1.840 de polițiști rutieri vor fi prezenți, zilnic, pe drumurile publice, în special pe cele mai aglomerate artere, pentru prevenirea oricărei situații care poate pune în pericol siguranța rutieră a cetățenilor.
„Se va acționa cu aproximativ 400 de aparate radar pe sectoarele de drum cu risc crescut de producere a unor accidente din cauza vitezei excesive. Vă reamintim, totodată, că sistemul e-Sigur, funcționează deja în toate județele țării”, se mai arată în comunicatul MAI.

Cele mai aglomerate drumuri, respectiv DN1, ieșirile din Capitală, drumurile care fac legătura cu stațiunile turistice de la munte și de la mare, vor fi supravegheate din aer de elicopterele Inspectoratului General de Aviație.
Amenzi de 9 milioane de lei acordate la unități de cazare și de alimentație publică
În această lună, pompierii au desfășurat peste 6.000 de controale la unități de cazare și de alimentație publică, dar și la alte tipuri de operatori economici pentru a preveni situațiile de risc pentru cetățeni. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate aproximativ 12.000 de avertismente și 1.200 de amenzi, în valoare de aproximativ 9 milioane de lei.
Puncte de lucru temporare ale pompierilor pe două drumuri din țară
În aceste zile, pentru a asigura intervenția rapidă în sprijinul cetățenilor în cazul unor urgențe, vor fi operaționalizate nouă puncte de lucru temporare ale pompierilor-salvatori în județul Constanța, pe autostrada A2 București-Constanța și pe Drumul european E85:
„- În județul Constanța vor fi operaționalizate 5 puncte cu autospeciale de stingere dotate cu module de descarcerare și prim-ajutor în localitățile Mamaia, Valu lui Traian, Costinești, Agigea, Limanu și un punct de salvare din mediul acvatic în Portul Turistic Tomis.
- Pe autostrada București-Constanța, va fi organizat un punct de lucru temporar pentru asigurarea misiunilor de descarcerare și acordare a primului-ajutor la kilometrul 19, iar pe E85, în localitățile Spătaru și Poșta Câlnău, vor fi organizate puncte de lucru temporare pentru intervenția rapidă, mai ales în cazul producerii unor accidente rutiere”, transmit reprezentanții MAI.
Cât este amenda pentru nerespectarea regulilor privind organizarea de picnicuri sau grătare
Pentru că minivacanța de 1 mai, înseamnă pentru mulți români ieșiri în aer liber, MAI transmite că amenzile pentru nerespectarea regulilor privind organizarea de picnicuri sau grătare pot ajunge până la 5.000 de lei.
„Orice fel de probleme întâmpinați în aceste zile sau dacă sunteți martorul unor fapte ilegale, vă încurajăm să apelați cu încredere la 112 sau la echipajele MAI din stradă”, mai transmite purtătorul de cuvânt al MAI.