”În aceste momente 8 persoane (5 adulți și 3 minori) au fost extrase din piscina de către salvatori și sunt evaluate de echipajele medicale sosite la fața locului”, a anunțat ISU Sibiu.
Acolo va fi chemat și un echipaj de scafandri.
În paralel, se continuă misiunea de căutare a persoanelor surprinse sub dărâmături în piscină.
Deocamdată nu se știe dacă sunt persoane prinse sub dărâmături.
ISU Sibiu a anunțat că intervine în incinta unei unități de cazare situată la ieșirea din municipiul Sibiu spre Rășinari pentru degajarea unor elemente de construcție prăbușite la piscina aflată în interior, scrie News.ro.
Acolo intervin 2 ambulanțe SMURD dintre care una cu medic, 4 ambulanțe SAJ dintre care una cu medic, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de descarcerare, 3 autospeciale de stingere și 2 autospeciale de primă intervenție și comanda.
Este vorba de tavanul de rigips al piscinei interioare de la Hotelul Hilton, conform BiziDay.
”Din primele informații s-ar părea că tavanul situat la piscină s-a desprins și a căzut. Nu se cunoaște în acest moment dacă există persoane surprinse sub dărâmături. A fost declanșat Planul Roșu de Intervenție”, a transmis ISU Sibiu.
”În urma unui apel 112, echipaje din cadrul Biroului de Ordine Publică Sibiu se deplasează la un hotel situat la ieșirea din municipiul Sibiu spre Rășinari, în interiorul căruia a fost sesizată prăbușirea tavanului unei încăperi”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
















