Cel puțin 51 de persoane, inclusiv 15 copii, au murit în urma inundațiilor din Texas, potrivit unui nou bilanț al autorităților locale. Echipele de căutare și salvare sunt încă într-o cursă contracronometru pentru a găsi 27 de copii dispăruți de la Camp Mystic, o tabără de vară pentru fete organizată de Biserică în apropierea râului Guadalupe, care a ieșit din matcă după ploile torențiale care au căzut în regiunea Texas Hill Country.
Președintele american Donald Trump s-a declarat „șocat” de aceste „inundații teribile”, potrivit News.ro.
France Info a sumarizat ce se știe despre catastrofa din această regiune, deși este una obișnuită cu astfel de fenomene.
Râul Guadalupe a crescut cu 8 metri în 45 de minute
Survenite înainte de răsărit, în jurul orei 4 dimineața, aceste inundații din comitatul Kerr au fost neobișnuit de bruște. Potrivit autorităților texane, nivelul râului Guadalupe a crescut cu aproximativ 8 m în 45 de minute, timp în care au căzut aproape 300 de litri pe metru pătrat de ploaie, adică o treime din precipitațiile medii anuale ale comitatului.

„Avem inundații tot timpul. Este cea mai periculoasă vale fluvială din Statele Unite”, a declarat un responsabil al comitatului Kerr. Dar „nu aveam niciun motiv să credem că va fi ceva de genul acesta”.
— Aontacht (@humerus6cents) July 5, 2025
Potrivit unui responsabil municipal din Kerrville, Dalton Rice, în unele zone apa a atins „nivelul unei inundații centenare”.
„Prognozele au fost clar eronate”, iar cantitatea de precipitații a fost „dublă față de cea anticipată”, a spus Rice.
Videoclipuri difuzate pe rețelele sociale arată case și copaci luați de apă.
Guvernatorul Texasului, Greg Abbott, a distribuit pe X un videoclip care arată salvarea unei persoane refugiate în vârful unui copac de către un salvator suspendat de un elicopter, deasupra apelor învolburate.

„Misiuni de salvare aeriană ca aceasta sunt efectuate 24 de ore din 24. Nu ne vom opri până când nu vor fi găsiți toți”, a promis Greg Abbott. El a declarat starea de calamitate naturală și a solicitat resurse suplimentare de la guvernul federal.
Un bilanț care ar putea să se agraveze
Autoritățile texane au găsit cadavrele a cel puțin 50 de persoane, dintre care 15 copii, a anunțat șeriful comitatului Kerr, Larry L. Leitha, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit declarațiilor sale transmise de CNN, el a insistat asupra faptului că bilanțul este probabil să se agraveze. Bilanțurile anterioare comunicate vineri indicau 13, apoi 24 de morți. „Ne străduim să găsim persoanele care încă lipsesc și să ne asigurăm că sunt în siguranță”, a adăugat el.
Autoritățile au evacuat sau salvat peste 850 de persoane, dintre care cel puțin opt erau rănite.

Operațiunile de căutare și salvare au continuat în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu echipamente specializate, inclusiv elicoptere, pentru a încerca să identifice semne de viață în zona inundată, a explicat Dalton Rice, directorul serviciilor municipale din Kerrville.
În total, aproximativ 500 de salvatori și 14 elicoptere au fost mobilizate, în timp ce Garda Națională din Texas și paza de coastă au trimis întăriri.
27 fete, date dispărute
Potrivit autorităților, 27 de copii sunt încă dați dispăruți, dintre cei aproximativ 750 care participau la o tabără creștină de vară pentru fete pe malurile râului Guadalupe. „Nu înseamnă că sunt printre victime, ar putea fi într-un copac sau fără comunicații”, a explicat adjunctul guvernatorului Texasului, Dan Patrick, într-o conferință de presă. În fața jurnaliștilor, acesta a citit mesajul directorului taberei creștine private, care spunea că au fost „inundații de proporții catastrofale” și că nu au „nici electricitate, nici apă, nici wi-fi”.

Potrivit jurnaliștilor AFP aflați la fața locului, în căsuțele care le găzduiau pe fete domnește dezolarea, podeaua este acoperită de noroi, iar ferestrele sparte dovedesc violența valurilor.
În timp ce căutările disperate continuă, mama unei fete de 9 ani a declarat pentru CNN că a aflat de moartea fiicei sale. Părinții îngroziți au postat online fotografii ale copiilor lor dispăruți, în căutare de informații, în timp ce alții s-au prezentat la centrele de criză în așteptarea veștilor despre rudele lor dispărute, relatează The New York Times
Air rescue missions like this are being done around the clock.
— Greg Abbott (@GregAbbott_TX) July 4, 2025
We will not stop until everyone is accounted for. pic.twitter.com/tqwTr1RkEi
Michael, în vârstă de 40 de ani, a declarat pentru AFP că a venit cu mașina din Austin, capitala statului, situată la aproximativ 150 km est, vineri dimineață, imediat ce a aflat vestea prin e-mail, pentru a-și căuta fiica de 8 ani, ale cărei câteva lucruri le-a găsit. „Am fost toată ziua de ieri la Kerrville, în celulele de criză, iar în această dimineață, când am auzit că ar putea fi oameni aici, fratele meu și cu mine am venit cu camionul cât de repede am putut, să vedem dacă putem găsi ceva”, a explicat el.
Alte ploi în comitatul Kerr
Dar nu este încă momentul să fie făcută vreo pauză.
„Am avut dificultăți în a ajunge la fața locului din cauza vremii”, a explicat directorul securității publice din Texas, Freeman Martin. „Ploaia s-a calmat, dar știm că vine un alt val”, a avertizat el.
Serviciile meteorologice au emis o alertă de inundații pentru centrul-sudul comitatului Kerr, îndemnând locuitorii să evite deplasările și pe cei care locuiesc în apropierea râului Guadalupe să se îndrepte „spre zone mai înalte”. Se așteaptă precipitații și în zonele San Antonio și Austin.
Inundațiile bruște, provocate de ploile torențiale pe care solul uscat nu le poate absorbi, nu sunt rare. Dar, potrivit unor oameni de știință, schimbările climatice provocate de activitatea umană au făcut ca fenomenele meteorologice precum inundațiile, seceta și canicula să devină mai frecvente și mai intense.