Unicredit nu reușește să convingă instanța să oblige MCSI la plata unor tranșe pentru licențe Microsoft

Unicredit nu reușește să convingă instanța să oblige MCSI la plata unor tranșe pentru licențe Microsoft
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 8 aug 2016

Tribunalul București a respins cererea Unicredit Bank Romania de anulare a unui dosar în care aceeași instanță a hotărât, în martie 2016, că Ministerul Comunicațiilor (MCSI) nu poate fi obligat să achite 22,17 milioane de euro, reprezentând tranșele II și III ale unui contract încheiat în aprilie 2013 pentru utilizarea de licențe Microsoft în mai multe instituții publice.

Potrivit unui răspuns remis la solicitarea Profit.ro, cele 22,1 milioane de euro reprezintă tranșele II și III aferente contractului prin care Ministerul Comunicațiilor a achiziționat, de la asocierea formată din D-Con.Net.AG, D-Con.Net GMBH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweiz AG și Dim Soft SRL, drepturile neexclusive de utilizare pe durată nelimitată (licențe perpetue) a produselor software Microsoft.

Urmărește-ne și pe Google News

Asocierea a cesionat ulterior contractul către UniCredit Bank Romania.

Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit ministerului, a doua tranșă, în cuantum de 11 milioane de euro, trebuia plătită în octombrie 2014, iar a treia, un an mai târziu. În total, cele trei tranșe cumulează 33,3 milioane de euro.

Prima tranșă a fost achitată de minister către UniCredit în octombrie 2013 și s-a ridicat la 50 de milioane de lei, echivalentul a 11,08 millioane de euro.

Ministerul a suspendat însă plata tranșei a doua, deoarece a avut suspiciuni  legate de existența asocierii după schimbarea denumirii firmelor din cadrul acesteia.

Statul ar putea achita 3 mil. lei penalități pentru că a suspendat o plată la contractul de utilizare a licențelor Microsoft CITEȘTE ȘI Statul ar putea achita 3 mil. lei penalități pentru că a suspendat o plată la contractul de utilizare a licențelor Microsoft

Pe acest fond, ministerul a solicitat instanței, la începtul anului trecut, suspendarea executării contractului încheiat în aprilie 2013.

În noiembrie 2015, Tribunalul București a respins cererea ministerului de suspendare a plății celei de-a doua tranșe a contractului. Ministerul a inițiat însă recurs în luna februarie a acestui an, iar primul termen al procesului este programat în partea a doua a lunii septembrie.

Pârâții în dosar sunt D-Con.Net.AG (actualmente Sznotech Global Services Swityerland AG), Unicredit Bank Romania, D-Con. Net GmbH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweitz AG și DIM Soft SRL (actualmente Synotech Global Services România SRL).

În dosar este prezentă și Microsoft România în calitate de intervenient. Prin intervenient se înțelege persoana care intervine în proces pentru a-și apăra un drept sau pentru a spijini apărarea altei persoane.

Într-un alt contract, încheiat în august 2011, ministerul a plătit 13,9 milioane de euro pentru utilizarea unui număr de 186.087 licențe Microsoft de către Ministerul Educației.

Ultima tranșă din acest contract (a treia), virată în iulie 2013, în sumă de 5,63 milioane de euro, a fost încasată de UniCredit Bank Romania, care a preluat contractul prin cesiune de la D-Con.Net. AG.

Pentru utilizarea a 163.427 de licențe Microsoft în mai multe insituții publice, ministerul a avut un alt contract cu D-Con.Net. AG, în sumă de 90,18 milioane de euro. Acest contract a fost derulat în perioada 2009-2012.

Cocoș: Am fost de acord ca șeful Unicredit și un director să primească 2 mil. euro CITEȘTE ȘI Cocoș: Am fost de acord ca șeful Unicredit și un director să primească 2 mil. euro

În total, ministerul a achitat 104,08 milioane de euro pentru utilizarea licențelor Microsoft în școli și instituții publice în acest interval. Dacă este adăugată și valoarea contractului din aprilie 2013, în sumă de 33,3 milioane de euro, cifra totală ajunge la 137,4 milioane de euro.

Anterior, statul a mai cheltuit 105,08 milioane de dolari pentru utilizarea licențelor Microsoft în școli în perioada 2004 - 2009.

Banii au fost achitați în baza unui contract parafat în aprilie 2004 între Secretariatul General al Guvernului și Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, partenerul Microsoft Ireland Operations Limited.

În septembrie 2014, pentru un contract legat de astfel de licențe, Direcția Națională Anticorupție a cerut aviz pentru urmărirea penală a foștilor miniștri Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme și Șerban MIhăilescu.

De asemenea, DNA a solicitat formularea unei cereri la Parlamentul European pentru avizarea urmăririi penale a lui Dan Nica, fost ministru al Comunicațiilor în perioada 2001 - 2004.

Pentru alți cinci foști miniștri vizați în acest dosar, respectiv pentru Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Adriana Țicău, au  fostformulat solicitări similare către fostul președinte Traian Băsescu.

În dosarul Microsoft, oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru (patronul grupului de firme Niro) și fostul primar al Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, sunt acuzați de trafic de influență și spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mită și spălare de bani.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
litigiu
licente
microsoft