RCS&RDS, unul dintre cei mai mari operatori locali de telecomunicații, a fost sancționat cu amendă de 5.000 de lei pentru că ar fi depășit termenul de conectare la rețea a unui consumator, care, conform contractului încheiat, prevede un interval de timp de cel mult 180 de zile, potrivit datelor consultate de Profit.ro. Compania a contestat sancțiunea la Judecătoria Brașov, care a respins însă cererea în luna martie a acestui an. Decizia instanței a fost atacată acum cu apel de RCS&RDS.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat Raiffeisen Bank cu 50.000 de lei pentru că banca ar fi încălcat Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte pentru creditele în franci elvețieni acordate înainte de criză, în ceea ce privește modul de calcul al dobânzilor. ANPC formează o comisie zilele următoare pentru a stabili dacă președintele instituției va emite un ordin de încetare a practicilor, a declarat pentru Profit.ro președintele instituției, Marcel Bogdan Pandelică.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a amendat cu un total de 147.000 de lei mai multe unități de alimentație publică din București și județul Ilfov pentru lipsa unor documente sau nereguli referitoare la produsele folosite, în timp ce 185,5 kilograme de carne au fost retrase din circuitul consumului uman, a anunțat, vineri, instituția.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a dat ordin ca Bancpost și Credit Agricole să reducă dobânzile unor clienți și să restituie sumele încasate în plus, după ce a constatat că băncile au utilizat practici comerciale incorecte.