Primăria Sectorului 6 a precizat astăzi că, potrivit rapoartelor, prinzătorii Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor răspund la notificările polițiștilor locali foarte târziu. Intervalele de acțiune sunt de la una la trei zile, de la momentul sesizării.
Reprezentanții Primăriei Sector 6 au precizat referitor la cazul femeii care a murit, după ce a fost mușcată de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din Capitală, că terenul pe care a fost atacată victima este unul privat și ar fi aparținut CAP, iar împroprietăririle ar fi fost făcute de autoritățile din Chiajna.
Purtătoarea de cuvânt a Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) Cătălina Trănescu a declarat, după ce o femeie a fost omorâtă de o haită de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din Capitală, că ASPA a ridicat peste 120 de câini din luna aprilie a anului 2022, când victima făcuse sesizare după ce fusese atacată în aceeași zonă anul trecut, și până în prezent.