Ministerul Sănătății va avea la dispoziție cel mult 6 luni pentru a emite un aviz de înființare sau desființare în cazul spitalelor private. În Capitală se va putea înființa, totodată, în premieră, un spital ”republican”, conform unui proiect de lege.
De multe ori, astfel de evenimente se prelungesc de facto după ora 23 și în prezent, cu acordul tacit al primăriilor și organelor locale de Poliție, care nu intervin pentru stoparea lor, însă autorităților locale le este interzis să aprobe oficial, explicit, ținerea de adunări publice după ora 23.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat luni că a avizat statutul Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), o asociație profesională care include asigurătorii ce vând asigurări auto obligatorii RCA în România în sistemul internațional Carte Verde și care va prelua activitatea și patrimoniul Fondului de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS).
Parlamentarii au avizat, luni, în mod favorabil solicitarea președintelui Iohannis privind organizarea unui referendum național consultativ cu privire la continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avizat majorarea capitalului social al Ergo Asigurări (fostă Credit Europe Asigurări-Reasigurări) cu 9,1 milioane de lei (2 milioane de euro), la 22,2 milioane de lei, a anunțat miercuri instituți printr-un comunicat remis Profit.ro.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat, miercuri, aviz negativ asupra proiectelor de ordonanță de urgență privind grațierea și modificările codurilor penale. (
Condițiile de încetare a unui contract de muncă al angajatului, în lipsa unor avize, vor fi modificate, cu efect și asupra angajatorilor, prin modificarea actualului text al Codului Muncii.
Proiectele de locuințe individuale situate la o distanță mai mare de 100 de metri de o rețea electrică de joasă tensiune, pentru care se solicită o putere mai mică de 30 kVA și pentru care operatorul de rețea din zonă nu are planuri de extindere a acesteia care să permită racordarea, nu vor mai primi avize de amplasament.
Ministrul Culturii va putea emite ordine de declasare a unui monument istoric sau decide neclasarea fără propunerea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, care va avea doar rol consultativ. Senatorii au modificat astfel o ordonanță a Guvernului, care stabilește că, în cazul proictelor imobiliare, un astfel aviz este obligatoriu.
Ministrul Culturii va putea emite ordine de declasare a unui monument istoric sau de neclasare în această categorie doar în condițiile în care Comisia Națională a Monumentelor Istorice a propus acest lucru, a decis Guvernul. Executivul urmărește astfel ca, în cazul proictelor imobiliare, un astfel de aviz al comisiilor locale ale monumentelor să nu mai fie doar consultativ, ci obligatoriu.
Fostul secretar general al PDL Ioan Oltean poate fi arestat - au decis deputații care au încuviințat, astfel, cererea DNA. Oltean este acuzat că a primit 600.000 de euro mită, pentru a interveni pe lângă Crinuța Dumitrean, șef al ANRP, astfel încât afaceristul Mihai Rotaru să primească o despăgubire de 109 milioane de euro. Camera Deputaților nu a încuviințat, însă, și arestarea lui Cătălin Teodorescu.
Guvernul va cere acordul Comisiei Europene ca avizul de mediu pentru autostrada Pitești-Sibiu, unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din România, să poată fi emis pe tronsoane, nu pentru întregul traseu, cum prevăd normele comunitare, astfel încât lucrările să înceapă până la finalul anului viitor.
Consiliul Concurenței a avizat preluarea rețelei de sănătate Regina Maria de către fondul de investiții Mid Europa Partners (MEP) Capital Investments de la fondul de investiții Advent și familia Enayati.