Sistemul eFactura va deveni obligatoriu de la 1 iulie în relația dintre firme și instituții ale statului, adică businesstogovernment (B2G), potrivit unor amendamente adoptate de Parlament, prin votul final al deputaților, la o ordonanță de urgență privind implementarea sistemului privind factura electronică. De asemenea, conform modificărilor, emiterea facturilor in eFactura va deveni obligatorie și în relația dintre firme (business2business -B2G), dar numai după ce România va obține în acest sens o derogare de la Comisia Europeană, așa cum a anunțat la Profit Tv directorul general în Ministerului Finanțelor Iulian Ardeleanu.

FSN Capital, printre cele mai mari firme de private equity din nordul Europei, cumpără producătorul român de ambalaje pentru industria alimentară BFG Packaging, în cadrul unei tranzacții ample, care va crea un gigant european în sectorul distribuției de ambalaje și hârtie pentru companii, cu afaceri de 1,3 miliarde de euro.
SeedBlink listează Comarket, marketplace B2B adresat industriei ospitalității românești, după o investiție ințială a fondatorilor de 100.000 de euro.
Furnizorul israelian de soluții de facturare în industria telecom Mind C.T.I., care are ca CEO și cofondator o româncă, a ajuns la un acord pentru preluarea companiei germane GTX GmbH, specializată în soluții de comunicare prin SMS pentru companii, după ce în martie a semnat o altă achiziție în domeniul serviciilor de mesagerie.
Platforma americană de tranzacționare a mărfurilor SoOum a semnat o scrisoare de intenție pentru cumpărarea TradeBoss.com, o platformă globală de comerț business to business (B2B) din România.
Internetul a devenit o cerință esențială pentru buna funcționare a firmelor din majoritatea domeniilor de activitate. Acestea au nevoie de conexiuni stabile și suport tehnic rapid, precum și, de cele multe ori, de conexiuni foarte rapide, care să facă față cerințelor raportate numărului de angajați dar și de clienți.