Importanța educației financiare, pusă pe agenda publică în ultima perioadă, rezidă în faptul că astfel cetățenii au competențele necesare de a-și administra propriile resurse și a le valorifica, dar și în faptul că astfel înțeleg mai bine alocările buegtare în economie și pot lua și decizii informate la vot, având așteptări corecte de la guvernanți, a declarat, în deschiderea Maratonului de Educație Financiară de la Profit News TV, ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja. Acesta a arătat că deși românii au acces larg al internet și legislația stimulează investițiile la bursă, doar o treime dintre români au competențe digitale pe bază, iar mulți nu s-au ”împrietenit cu bursa”.
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a precizat că aplicaîia Tik Tok nu va fi interzisă pentru ”românul de rând” și nici pentru cei care nu lucrează în administrație. Burduja a adăugat că a solicitat convocarea Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică, organism gestionat la nivelul CSAT, unde trebuie luată decizia.
Premierul Nicolae Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu, care urma să preia funcția de șef al Executivului, au declarat că după o analiză serioasă, România nu va avea o problemă să ia măsuri similare Comisiei Europene, care a interzis funcționarilor europeni utilizarea aplicației TikTok.
Autoritățile au demarat la nivel guvernamental o analiză pentru a vedea dacă aplicația TikTok, folostiă în prezent fără interdicții chiar de parlamentari și instituții publice, are vreun risc de securitate și în cazul României, a declarat ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, care a precizat că va fi emisă o dispoziție când va fi finalizată analiza.
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat că de la data de 1 iulie, orice entitate care prestează un serviciu public nu mai are voie să ceară copii după acte emise de statul român.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a precizat că dosarul cu șină va dispărea din România în 3-5 ani, acesta fiind un termen rezonabil, având în vedere că va fi implementat modelul deja aflat în vigoare în Republica Moldova.
Guvernul a aprobat memorandumul privind înființarea Comitetului Român pentru Inteligență Artificială, care va include un consiliu științific și de etică în inteligență artificială, un consiliu de educație și grupuri de lucru tematice, a declarat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, împreună cu echipa sa și Conducerea Alpha Bank, sub îndrumarea CEO-ului Grupului, Vassilios Psaltis, s-au întâlnit săptămâna trecută, la Atena, la sediul central al Alpha Bank, pentru a discuta despre rolul crucial pe care fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și sistemul bancar ar trebui să îl joace în transformarea digitală a Greciei și a României, precum și despre angajamentul Alpha Bank de a susține economia românească prin intermediul subsidiarei sale, Alpha Bank România.
Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, va prelua interimar portofoliul Educației, după demisia lui Sorin Cîmpeanu, în contextul acuzațiilor de plagiat la adresa sa.
O autoritate locală mare din România a achiziționat, prin achiziție publică, în urmă cu doar circa o săptămână, servicii de antivirus rusesc, fiind practic obligată în acest sens de lege, a anunțat, la Ora de Profit.ro, noul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja.
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire în funcție a miniștrilor Marcel Boloș, la Investiții și Fonduri Europene și Sebastian Burduja, la Cercetare și Digitalizare.
Marcel Boloș va fi nominalizat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar Sebastian Burduja la Ministerul Cercetării și Digitalizării, a decis în unanimitate Biroul Executiv al PNL.
Sebastian Burduja, șeful PNL Sector 1, Managing Partner al firmei de consultanță RISE Consortium, a fost numit secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
Sebastian Burduja, președinte Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor, la Profit LIVE: Agora românească exprimă neîncrederea în lideri.
Noua bancă, Banca Română de Credit și Investiții (BRCI), a fost prezentată la momentul constituirii ca ultima instituție de credit pentru care BNR ar fi semnat autorizarea. Și nu este exclus ca această premoniție să fie confirmată. În urmă cu două săptămâni, elicopterul omului de afaceri Dorinel Umbrărescu a aterizat forțat într-o comună din Vrancea. Din cauza ceții. Tot pe atunci Umbrărescu era pe cale de a încheia aventura de bancher, scurtă și neprofitabilă.
Directorii generali adjuncți ai Băncii Române de Credite și Investiții (BRCI), Ana Maria Petrescu și Cristian Podoleanu, au demisionat la mijlocul lunii septembrie și au lăsat instituția de credit fără Directorat, ridicând la 14 numărul executivilor de top care au părăsit în ultimul an banca înființată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.