Dobânzile penalizatoare în cazul contractelor de credit și de leasing pentru consumatori vor fi limitate la 50% din dobânda legală, respectiv din suma restantă de plată, în timp ce consumatorii vor putea răscumpăra o creanță de la un cesionar pentru cel mult dublul sumei plătite de cel din urmă pentru datorie.
Guvernul va iniția noi discuții cu Comisia Europeană privind liberalizarea prețului la gazele naturale de la 1 aprilie, după ce companiile de utilități au solicitat amânarea acestui termen. Guvernul a discutat, luni seară, cu parlamentarii, care ar trebui să aprobe și prin lege data liberalizării, stabilită de fostul Guvern prin ordonanță de urgență, iar membrii Executivului au decis să promoveze o nouă ordonanță care să modifice condițiile de aplicare a liberalizării prețului la gazele naturale.
Conducerile companiilor Engie și E.On au avertizat autoritățile că liberalizarea prețului la gazele naturale, începând cu 1 aprilie, va conduce la majorarea cu 30-45% a prețului de achiziție, afectând în egală măsură consumatorii casnici, cât și CET-urile, care ar putea intra în faliment. Din acest motiv, condițiile liberalizării vor fi modificate în perioada următoare.
Proiectul de lege, care tocmai a fost adoptat tacit de Camera Deputaților și care schimbă modul de funcționare al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), provoacă o mare îngrijorare în rândul oamenilor de afaceri și este un exemplu de inițiativă parlamenatră care descurajează investitorii, sunt de părere reprezentanții Camerei de Comerți Americane din România (AmCham).
Reprezentantul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului afirmă că unele bănci continuă o practică veche de ascundere a obligațiilor contractuale ale debitorilor față de clienți. „Nu prea văd transparență în aceste zone”.