Noile măsuri fiscale anunțate de Guvern sunt în curs de analiză și cu siguranță nu sunt o veste bună, dar va trebui să le respectăm și să suportăm costurile, a declarat directorul general al operatorului de telefonie mobilă, Julien Ducarroz, care a preluat această poziție de la 1 septembrie.
Orange România anunță numirea lui Julien Ducarroz în funcția de CEO, începând cu data de 1 septembrie 2023. Liudmila Climoc, în prezent CEO Orange România, va prelua de la Julien Ducarroz funcția de CEO al Orange Polonia de la aceeași dată.