Noul formular pentru înregistrare în scopuri de TVA (088) va intra în vigoare până la 1 iulie, fiind modificat din nou, pentru simplificări suplimentare față de varianta care a fost pusă în dezbatere publică pe site-ul ANAF, a declarat, pentru Profit.ro, Dragoș Doroș, președintele ANAF.
Toate companiile care au cod de TVA, identificate de ANAF cu risc fiscal, vor depune formularul 088, și nu doar cele care își schimbă sediul, asociații și/sau administratorii, ca până acum.
Fomularul 088 este cel mai reclamat de cetățeni, iar oficialii din Finanțe și Fisc spun că îl vor modifica. Profit.ro a inventariat problemele semnalate de mediul de business și propunerile de modificare.
Nivelul de încredere dintre contribuabil și ANAF ca organ de control nu a fost demult atât de jos pentru că, ani de zile, nu s-a făcut nimic în combaterea evaziunii fiscale, a fost vorba de un joc de glezne, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș, la o conferință de fiscalitate.