Instanța de judecată a dispus definitiv intrarea în faliment a combinatului de îngrășăminte chimice Chemgas Holding Slobozia, respingând apelul companiei, ce este parte a grupului Interagro controlat de recent încarceratul om de afaceri Ioan Niculae, iar cu câteva zile înainte, adunarea creditorilor, dominată de ANAF și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a votat pentru a doua oară împotriva propunerii lichidatorului judiciar al companiei de a fi continuată activitatea de producție până la valorificarea activelor societății, prin închirierea acestora.
Ford închide uzina din Kansas, Missouri, unde este produs cel mai bine vândut model, camioneta F-150, din cauza lipsei gazelor naturale provocată de vremea neobișnuit de rece cu care se confruntă cea mai mare parte a Statelor Unite, transmit CNN și Bloomberg.
Grupul rus Gazprom a exportat anul trecut spre România o cantitate de 962 milioane de metri cubi de gaze naturale, în scădere cu 3,2% comparativ cu 994 milioane de metri cubi în 2019, arată datele publicate de grupul Gazprom.
Compania națională de petrol și gaze din Turcia analizează posibilitatea de a încheia parteneriate și intenționează să strângă finanțare în acest an, pentru a putea efectua lucrări la cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.
Azerbaidjanul a demarat livrările comerciale de gaze naturale spre Europa via gazoductul Trans Adriatic Pipeline (TAP), a anunțat joi Ministerul Energiei din Azerbaidjan, intrând pe o piață energetică foarte profitabilă care este dominată de Rusia, transmite Reuters.
Adunarea creditorilor combinatului de îngrășăminte chimice Chemgas Holding Slobozia, aflat în faliment, parte a grupului Interagro controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, a respins propunerea lichidatorului judiciar al companiei de a se continua activitatea de producție până la valorificarea activelor societății, prin închirierea acestora către firma North Chemical Complex, deținută indirect de către Petrică Buduru, care este de mai mulți ani președintele Comitetului Director al Astra Giurgiu, echipa de fotbal de Liga 1 a lui Niculae.
Guvernul de coaliție PNL-USR/PLUS-UDMR condus de premierul desemnat Florin Cîțu promite deblocarea investițiilor în dezvoltarea resurselor de gaze naturale offshore din sectorul românesc al Mării Negre, angajament mai vechi al PNL, programul de guvernare al Cabinetului incluzând și o propunere venită din partea USR, privind utilizarea unei părți din banii încasați de stat din extracția gazelor offshore pentru consolidarea sistemului de pensii.
Unul dintre cei mai bogați și influenți oameni de afaceri din Kazahstan, cu avere estimată de Forbes la peste jumătate de miliard de doari, implicat în industria de hidrocarburi a statului central asiatic, inclusiv în colaborarea acesteia cu gigantul rus de stat Gazprom, dar și în petrochimie, turism, fast food sau fotbal, intră pe piața românească a gazelor naturale ca asociat minoritar direct al unei companii locale de profil, relevă date analizate de Profit.ro.
Uniunea Europeană intenționează să restricționeze finanțarea acordată pentru proiectele din domeniul gazelor naturale, din cauza riscurilor pe care acestea le reprezintă la adresa obiectivelor climatice ale blocului comunitar, arată un proiect de document consultat de Reuters.
Ministrul Economiei Virgil Popescu și directorul companiei de stat Romgaz Adrian Volintiru au discutat cu șefa agenției de credit de export a SUA Exim US, Kimberly Reed, despre sprijinul pe care România îl poate primi pentru a începe să extragă gaze din Marea Neagră, în condițiile în care Romgaz se află în negocieri pentru preluarea pachetului ExxonMobil la concesiunea offshore Neptun Deep, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei. La întrevedere a participat și ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman.
Nova Power&Gas, distribuitorul și furnizorul de gaze naturale din grupul E-INFRA, controlat de antreprenorii clujeni Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu, a anunțat că a început lucrările de construire a primei centrale electrice pe bază de gaze naturale din Câmpia Turzii.
Vremea mai rece decât de obicei pentru această perioadă care se instalează în Europa va da probabil un al doilea impuls piețelor de gaze naturale și energie electrică de la începutul sezonului de încălzire, scrie Bloomberg.
Compania ungară de transport al gazelor, FGSZ, a trimis Transgaz o scrisoare prin care anunță realizarea unui test de stres la conducta BRUA pe 2 decembrie, chiar a două zi după Ziua Națională a României, astfel că echipele românești și cele maghiare vor sărbători împreună, a declarat președintele și directorul general al operatorului național de transport al gazelor Transgaz, Ion Sterian. Conducta internațională BRUA a fost recent finalizată de partea română, după cum a relatat în premieră Profit.ro.
Gazele naturale pot funcționa ca o punte pentru țările din Balcanii de Vest care vor să adere la Uniunea Europeană și trebuie să facă tranziția de la cărbune la surse regenerabile, a declarat miercuri un oficial din conducerea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), transmite Bloomberg.
ANRE acuză E.ON Gaz Furnizare că, în urmă cu 2 ani, în toamna lui 2018, a "conspirat" cu compania-soră E.ON Energie pentru a "simula" o tranzacție liberă neprestabilită de cumpărare angro de gaze de la aceasta la o licitație derulată pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) la care putea participa orice jucător interesat din piață, în cantitate de 405.000 MWh și la prețul de 108 lei/MWh (în total 43,7 milioane lei), tranzacție ale cărei detalii fuseseră de fapt prestabilite prin e-mail de managerii celor două companii.
Piața gazelor naturale din Olanda își consolidează statutul de unul dintre cele mai importante puncte de tranzacționare la nivel mondial, transmite Bloomberg.
Turcia a prelungit din nou, duminică, misiunea unei nave de explorare gazieră într-o zonă pe care o dispută cu Grecia în estul Mării Mediterane, în pofida protestelor Atenei care denunță această "activitate ilegală", informează AFP, preluată de Agerpres.
Guvernul a modificat prin ordonanță de urgență legea din 1992 care reglementează regimul zonelor libere pentru a putea transforma și fostul port Midia, care de anul trecut este parte a portului Constanța, în zonă liberă, în care mărfurile aduse din afara UE pot fi depozitate fără taxe, vamale sau de altă natură.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului polonez Sebastian Kulczyk, a reclamat Oilfield Exploration Business Solutions SA, fosta Rompetrol SA, la Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațională (ICC) din Paris și vrea să obțină un ordin care să oblige fostul său partener să facă "toate demersurile necesare" pentru a îi transfera legal participația deținută la concesiunea de gaze naturale Satu Mare.
Un procent de 12% din cei 3,84 milioane clienți casnici au încheiat contracte pentru furnizarea gazelor naturale în regim concurențial, până la 30 iunie 2020, data liberalizării pieței interne de gaze, a informat miercuri Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care a precizat că la 30 septembrie acest procent era de 22%.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat marți că furnizorii de gaze naturale din România dețineau în depozitele subterane de înmagazinare a gazelor naturale 2,78 miliarde metri cubi, iar stocul minim de gaze naturale la nivel național, pentru ciclul de înmagazinare 2020-2021, a fost stabilit la 1,91 miliarde mc, astfel că obligația de înmagazinare a fost depășită cu 41%.
Turcia și-a îmbunătățit estimările privind rezervele de gaze naturale descoperite la un zăcământ din Marea Neagră până la 405 miliarde metri cubi, după ce a identificat rezerve suplimentare în valoare de 85 de miliarde metri cubi, a anunțat președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, transmite Reuters.
Consumatorii casnici care folosesc gazele naturale pentru încălzire ar putea plăti facturi mai mici cu sume cuprinse între 60 și 150 lei/lună de iarnă în situația în care schimbă contractul sau furnizorul, estimează Consiliul Concurenței în urma finalizării primei etape a analizei derulate în contextul liberalizării activității de furnizare a gazelor naturale către clienții casnici.
Administratorul judiciar al combinatului de îngrășăminte chimice Donau Chem Turnu Măgurele, parte a grupului Interagro controlat de omul de afaceri Ioan Niculae și aflat în insolvență de peste trei ani, a finalizat și depus la instanță planul de reorganizare a companiei, care prevede reluarea integrală a producției în ultima lună a lui 2020 și plata completă a datoriilor de peste 343 milioane lei ale Donau Chem în decurs de 5 ani.
Volumul tranzacțiilor încheiate pe platformele spot și forward a depășit 36 TWh în primele nouă luni, volumul trimestrului 3 depășind cu mult volumele cumulate ale primelor două trimestre ale anului, ca urmare a liberalizării piețelor, a anunțat luni Bursa Română de Mărfuri (BRM).