Guvernul premierului Natalia Gavriliță s-a reunit pe întuneric, pentru a face economie de energie electrică în fața unui deficit care afectează Republica Moldova din cauza bombardamentelor rusești asupra infrastructurii energetice din Ucraina.
Scena are la prima vedere un aer foarte recent, părând o acțiune de promovare a unui eveniment de tip Ora Pământului, în care oamenii întrerup voluntar în mod simbolic consumul de energie pentru a-și demonstra adeziunea la exigențele "luptei împotriva schimbărilor climatice". O echipă de televiziune filmează în camera de comandă a unui dispecerat energetic național, unde se vrea să se demonstreze telespectatorilor, prin evoluția graficelor de consum în timp real, că, însumate, gesturile lor individuale mărunte de a stinge lumina chiar au efect vizibil asupra sistemului energetic, iar economia de curent e semnificativă. Problema e că suntem de fapt în România anului 1988, în care lumina, căldura și apa caldă se opresc involuntar multe ore pe zi, fie prin decret, fie prin comandă de la centru, fie din cauza avariilor, și totul nu e decât o butaforie (sau un altfel de butaforie, cum ar spune cinicii).
Ford a testat mașini autonome pe întuneric, cu farurile oprite, pentru a verifica siguranța automobililelor fără șofer în condiții dificile, dar și pentru a demonstra că acesta pot fi “învățate” să funcționze chiar și în condiții în care oamenii ar eșua, potrivit Forbes și Re/Code.