Politica fiscală, în special reducerile de taxe și creșterile salariale, efectele legii dării în plată, investițiile publice ineficiente și încetinirea reformelor structurale sunt cele mai mari îngrijorări, exprimate în raportul FMI, după ce Consiliul directorilor executivi au încheiat consultările cu România, în baza articolului IV.
CA-ul Conpet a convocat o AGA extraordinară pe 19 mai pentru majorarea capitalului companiei cu 92,18 milioane lei. Din această sumă, 54,12 milioane lei reprezintă aport în natură al acționarului majoritar, Ministerul Energiei, constând în valoarea terenurilor pentru care Conpet a obținut certificate de proprietate. Minoritarii vor trebui să aducă peste 38 milioane lei cash pentru a-și conserva cotele de participare la capitalul Conpet.
Salariul minim brut al angajaților full time la IKEA România va ajunge la 2.000 lei din luna mai, după ce compania a decis creșterea remunerației cu 47%, a anunțat retailerul de mobilă, care are circa 530 de angajați.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în primele 10 luni ale acestui an, majorări de capital la 11 asigurători, în sumă totală de 191,93 milioane de lei, pentru respectarea indicatorilor noului regim Solvabilitate II. Acesta va intra în vigoare de la 1 ianuarie.
Ministerul de Finanțe a inventariat 21 de acte normative, aprobate în 2014 și 2015, pentru creșterea salariilor angajaților bugetari și a indemnizațiilor pentru unele categorii de persoane, estimând un impact suplimentar asupra cheltuielilor, în 2016, de 13,22 miliarde lei.