Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructuriii Rutiere (CNAIR) au încheiat un contrat în vederea obținerii finanțării neramburabile pentru faza a doua a proiectului Autostrada Sebeș-Turda, estimat la peste 1,9 miliarde de lei, cu TVA. Șoseaua va avea o lungime de 70 de kilometri, cea mai mare parte în județul Alba, restul în județul Cluj.
Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că a demis toți secretarii de stat Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, precum și secretarul general și secretarul general adjunct, pentru ca Sevil Shaidehh să nu mai poată semna nimic nici direct, nici prin interpuși, în legătură cu Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Pentru a publica deciziile de demitere de azi, a fost deschis și Monitorul Oficial.
În primele nouă luni ale anului trecut, la bugetul de stat s-a încasat din redevențe petroliere și miniere suma totală de peste 912 milioane lei, în scădere cu peste 20% mai puțin comparativ cu perioada similară din 2015. Pe parcursul întregului an 2015, încasările au totalizat circa 1,3 miliarde lei.
Adeplast și alți producători de polistiren susțin că introducerea în forma pregătită de ministerul Dezvoltării și cel al Internelor a noului normativ de securitate la incendiu a construcțiilor (Indicativ P118/1) va duce la dispariția pieței de polistiren, estimată la 100 milioane euro, și la creșterea costurilor pentru termoizolațiile construcțiilor, prin obligativitatea folosirii vatei bazaltice.