Ministerul Dezvoltării vrea ca primăriile și CJ-urile din zonele unde sunt exploatate resurse minerale să primească minimum 80% din redevențe

Ministerul Dezvoltării vrea ca primăriile și CJ-urile din zonele unde sunt exploatate resurse minerale să primească minimum 80% din redevențe
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 20 mai 2017

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene vrea ca cel puțin 80% din redevențele plătite la bugetul central de stat de către companiile care exploatează resurse minerale în România să fie transferate ulterior către bugetele primăriilor și consiliilor județene pe raza cărora se desfășoară propriu-zis aceste activități de exploatare, potrivit unui document guvernamental semnat de ministrul și vicepremierul Sevil Shhaideh.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În prezent, o comisie interministerială constituită la Ministerul Economiei și din care face parte și Ministerul Dezvoltării lucrează la un proiect de act normativ de sistematizare a redevențelor din domeniul resurselor minerale, care va include atât redevențele petroliere, pentru producția de țiței și gaze, cât și redevențele miniere.

"La nivelul comisiei, Ministerul Dezvoltării a transmis Ministerului Economiei o serie de propuneri, printre care și aceea de a transfera o cotă de cel puțin 80% din sumele constituite ca redevențe către unitățile administrativ-teritoriale pe raza cărora operatorii economici (concesionarii) exploatează", se arată în documentul citat.

Amenzi majorate substanțial pentru cei care aruncă țigări pe stradă sau desenează cu graffiti CITEȘTE ȘI Amenzi majorate substanțial pentru cei care aruncă țigări pe stradă sau desenează cu graffiti

Termenul de finalizare și trimitere către Parlament a proiectului de lege este luna august a acestui an.

În ianuarie, la audierea de la comisiile parlamentare de specialitate în vedere numirii ca ministru, Sevil Shhaideh a spus că o parte din redevențe ar trebui să revină comunităților locale. "Personal, cred că acolo unde se exploatează resursa la nivelul unității administrativ-teritoriale trebuie să revină ceva din acea redevență și comunității locale", a declarat atunci vicepremierul.

În primele nouă luni ale anului trecut, la bugetul de stat s-a încasat din redevențe petroliere și miniere suma totală de peste 912 milioane lei, în scădere cu peste 20% mai puțin comparativ cu perioada similară din 2015. Pe parcursul întregului an 2015, încasările au totalizat circa 1,3 miliarde lei.

Ideea împărțirii banilor colectați din redevențe între bugetul central și bugetele locale a fost vehiculată de mai multe ori în ultimii ani, fără nici un rezultat concret, fiind inclusă și într-un prim draft al Strategiei energetice naționale finalizate anul trecut

DOCUMENT Autoritățile reiau operațiunea de consolidare a peste 90 de blocuri, după ce anul trecut nu au făcut nimic, iar în 2015 au consolidat un singur bloc CITEȘTE ȘI DOCUMENT Autoritățile reiau operațiunea de consolidare a peste 90 de blocuri, după ce anul trecut nu au făcut nimic, iar în 2015 au consolidat un singur bloc

Aceasta a figurat și în programul electoral din 2014 al președintelui Klaus Iohannis, în care se afirma chiar că nu doar comunitățile locale, ci și proprietarii terenurilor pe care se exploatează resurse minerale ar trebui să primească o parte din redevențele aferente acestor exploatări, așa cum se întâmplă în Statele Unite.

În 2013, premierul de atunci, Victor Ponta, declara că, prin modificarea Legii petrolului, banii colectați din redevențe vor fi împărțiți între bugetul central și bugetele locale, fără să mai fie vărsați integral în bugetul de stat. Anterior, în 2011, guvernul Boc anunța că va legifera prin OUG ca o cotă de 20% din redevențele colectate să fie cedată la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află perimetrele cu resurse, însă ulterior s-a răzgândit și a renunțat la inițiativă.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat recent, la Buzău, răspunzând unei întrebări, că se lucrează la Legea redevențelor și că aceasta ar urma să fie gata în acest trimestru. El a participat, alături de ministrul Energiei, Toma Petcu, și ministrul Economiei, Mihai Tudose, la prezentarea celui mai mare zăcământ onshore de gaze naturale descoperit de statul român în ultimii 30 de ani, prin Romgaz, pe platforma Caragele, în localitatea CA Rosetti din județul Buzău.

viewscnt
Afla mai multe despre
redevente
redevente petroliere
redevente miniere
resurse minerale
autoritati locale
primarii
consilii judetene
sorin grindeanu
sevil shhaideh
ministerul dezvoltarii